Poliția franceză a evacuat o tabără de romi de la periferia orașului Lyon

Publicat: 28 08. 2012, 12:35
Actualizat: 06 02. 2019, 17:28

Poliția a desfășurat o nouă operațiune, marți, în Franța pentru a evacua aproximativ 100 de romi dintr-o tabără instalată de mai multe luni la periferia orașului Lyon, au anunțat militanții și o sursă oficială, relatează AFP.

Poliția franceză a evacuat deja luni dimineață o tabără ocupată de peste 70 de romi la Evry, în regiunea pariziană, oraș condus până în iunie de ministrul de Interne Manuel Valls.

Evacuarea de marți de pe un teren privat din Saint-Priest are loc în urma unei decizii judecătorești, potrivit prefecturii, care a precizat că marți dimineață pe acest teren se aflau 121 de persoane: 74 de adulți și 47 de minori.

Autoritățile au efectuat controale de identitate și numeroase vehicule ale poliției staționau la marginea terenului, potrivit unei militante, membre a Ligii pentru Drepturile Omului, Gilberte Renard. Potrivit ei, aceste familii cu „mulți copii și nou-născuți” s-au regrupat acolo de mai multe luni, după ce au fost evacuate din diferite locuri.

În ultimele săptămâni, mai multe tabere de romi au fost evacuate de poliție în Franța, provocând proteste din partea reprezentanților romilor, a asociațiilor și a unei părți a stângii.

Guvernul socialist a anunțat totuși săptămâna trecută că va continua demolarea taberelor ilegale dacă aceasta a fost decisă de justiție sau „pentru a pune capăt unei situații periculoase sau de risc sanitar imediat”.