Premieră mondială: bebeluș născut cu anticorpi, în SUA! Mama s-a imunizat cu Moderna, pe când era gravidă în 36 de săptămâni

Publicat: 17 03. 2021, 14:53

O femeie care s-a vaccinat anti-COVID cu serul de la Moderna, pe când era gravidă în 36 de săptămâni, a născut un bebeluș cu anticorpi. Proaspăta mămică este asistentă medicală la un spital din Florida, SUA.

Medicii au anunțat că fetița este perfect sănătoasă și au avut surpriza să descopere în sângele ei anticorpi împotriva COVID-19. Femeia a primit prima doză în ianuarie, după care a născut.

Paul Gilbert și Chad Rudnick, medicii care au cercetat situația, au anunțat că femeia, care lucrează ca asistentă medicală, deci în prima linie, a adus pe lume o fetiță de nota 10, la doar trei săptămâni distanță după ce s-a vaccinat.

Bebeluș născut cu anticorpi. “Am testat cordonul ombilical”

Anticoprii au fost detectați după analiza sângelui bebelușului din cordonul ombilical. Specialiștii americani subliniază că, în prezent, fetița este protejată și prezintă risc mic de infectare cu COVID-19 datorită faptului că mama ei s-a vaccinat.

Din câte știm, acesta este primul caz din lume raportat al unui nou-născut cu anticorpi după vaccinare”, a declarat Paul Gilbert.

Am testat cordonul ombilical al bebelușului pentru a vedea dacă anticorpii au trecut de la mamă la bebeluș, ceea ce vedem că se întâmplă cu alte vaccinuri administrate în timpul sarcinii”, a mai spus medicul.

“Studiile trebuie să determine cât va dura această protecție”

De precizat că este nevoie de cercetări suplimenare pentru a se stabili dacă nou-născuții sunt protejați de respectivii anticorpi. Tocmai din acest motiv, medicii Paul Gilbert și Chad Rudnick îi sfătuiesc pe colegii lor să întocmească registre de sarcină și alăptare și să efectueze studii de eficacitate și protecție ale vaccinurilor anti-COVID la femeile gravide și care alăptează.

Studiile ulterioare trebuie să determine cât va dura această protecție”, a spus Chad Rudnick.

Pentru moment, concluziile celor doi medici au fost publicate într-un articol, dar mai trebuie verificate.