Primăria orașului Detroit vinde locuințe pornind de la 1.000 dolari

Publicat: 15 04. 2014, 13:27
Actualizat: 07 02. 2016, 05:34

Portalul BuildingDetroit.org a fost lansat luni și prezintă, pentru început, 15 locuințe a căror vânzare va începe la 5 mai. Primăria, care a intrat în posesia acestora în contul taxelor neplătite de proprietari, vrea să vândă câte o casă pe zi.

Cumpărătorii trebuie să reabiliteze rapid casele, iar în șase luni trebuie să fie locuite, în caz contrar urmând să piardă proprietatea, dar și banii plătiți.

Multe dintre cartierele din Detroit, oraș aflat în declin economic de mai multe decenii, au fost lovite puternic în perioada crizei financiare și nu reușesc încă să-și revină, afectate și de intrarea primăriei din Detroit în faliment anul trecut.

Licitațiile sunt deschise doar locuitorilor din statul american Michigan, precum și companiilor fără istoric de încălcare a reglementărilor privind taxele și construcțiile.

Primăria orașului Detroit a cerut în iulie anul trecut protecția sub legea falimentului în SUA, solicitarea fiind acceptată în decembrie de tribunal. Acesta este cel mai mare faliment al unei municipalități din istoria Statelor Unite, datoriile fiind estimate la 18-20 de miliarde de dolari. Ca urmare a declinului economic, în oraș se află zeci de mii de clădiri și terenuri abandonate.

Administratorul Detroit în procesul de faliment, Kevyn Orr, se așteaptă ca orașul să iasă din faliment spre sfârșitul verii sau în toamna acestui an.