Putin își arestează toți dușmanii! Politician important, reținut la Moscova!

Publicat: 02 02. 2021, 08:20
Actualizat: 02 02. 2021, 08:22
Putin își arestează toți dușmanii! Politician important, reținut la Moscova! / Sursa FOTO: wikimedia.org

Vladimir Putin nu acceptă să miște nimeni în front, astfel că în Rusia a început prigoana dușmanilor „Țarului”. După Aleksei Navalnîi, încă un politician important din tabăra Opoziției a fost arestat de autorități. Moscova demarează curățenia de primăvară de acum, din februarie, se vede treaba!

Ilia Iașin a fost suspendat de un tribunal din Moscova, măsură luată cu o zi înainte de izbucnirea unor noi proteste pe străzile capitalei ruse.

Ilia Iași, reținut 10 zile!

Politicianul a fost condamnat la 10 zile de detenţie pentru că nu a respectat ordinul de duminică al Poliţiei referitor la protestele neautorizate împotriva preşedintelui Vladimir Putin şi a arestării lui Navalnîi.

Iaşin îl sprijină pe Navalnîi, care urmează să compară marţi, 2 februarie, în faţa judecătorilor. El este vizat de mai multe proceduri judiciare, pe care le consideră motivate politic. Potrivit avocatei sale, Aleksei Navalnîi riscă „în jur de doi ani şi jumătate” de închisoare cu executare pentru încălcarea condiţiilor unei condamnări la trei ani şi jumătate de detenţie cu suspendare din 2014. Echipa lui Navalnîi a îndemnat populaţia să vină să protesteze în faţa tribunalului pentru a-l sprijini.

Purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmiş, a fost condamnată luni la arest la domiciliu până pe 23 martie, după ce a fost reţinută câteva zile într-un alt proces. Printre restricţiile impuse în perioada arestului la domiciliu se numără şi interzicerea comunicării prin Internet.