RAPORT: Americanii au irosit SUTE de milioane de dolari pe lucrări de mântuială în infrastructura Afganistanului

Publicat: 31 07. 2012, 17:37
Actualizat: 01 08. 2012, 17:16

Milioane de dolari din fondurile americane s-au pierdut din cauza planificării proaste și a lucrărilor de calitate slabă pentru reconstrucția Afganistanului, și s-ar mai putea pierde și alte miliarde, a apreciat luni un oficial de rang înalt, relatează AFP.

Raportul vizat de inspectorul general special pentru Afganistan, John Sopho, numit la sfârșitul lui mai de președintele Obama, subliniază de asemenea că retragerea trupelor americane care vor preda (securitatea) autorităților afgane va umfla factura programelor americane de ajutor.

„Statele Unite riscă să piardă miliarde de dolari dacă programele de dezvoltare pe care le finanțează nu pot fi susținute, fie de Guvernul afgan, fie de donații” permanente, potrivit raportului transmis Congresului.

„După cum arată raportul, în pofida unui deceniu de lupte și conflicte – și peste 89 de miliarde de dolari alocați de Statele Unite pentru reconstrucția Afganistanului – există în continuare probleme grave”, scrie Sopho.

Potrivit acestuia, o mare parte din cei 400 de milioane de dolari investiți în infrastructură în anul fiscal 2011 s-ar putea pierde din cauza gestionării, coordonării și executării deficitare a lucrărilor.

Studii ale mai multor proiecte din teren au dezvăluit probleme semnificative de construcție.

De exemplu, trei posturi de poliție din provincia Nangarhar (est) prezentau deficiențe importante: turnuri de supraveghere prea fragile, instalația sanitară neconectată, sisteme de ventilație instalate prost, etc.

În urma unor plângeri referitor la aceste lucrări de proastă calitate, mai multe persoane au fost arestate în Statele Unite și în Afganistan și 900.000 de dolari au fost recuperați.

Fondul pentru infrastructura afgană, autorizat în 2010, este analizat în detaliu în acest raport. Congresul a investit 800 de milioane de dolari în ultimii doi ani, iar Departamentul de Stat a contribuit cu aproape un miliard de dolari la aceste programe legate de infrastructură în țară.

Raportul a fost redactat în condițiile în care trupele NATO au început deja să se retragă din țară. Toate forțele combatante trebuie să părăsească Afganistanul până la sfârșitul lui 2014.