Premierul Bulgariei, Rumen Radev, susține că bulgarii au transmis un mesaj clar prin votul pentru Iliana Iotova. „Au ales viitorul în locul trecutului”

Publicat: 01 11. 2026, 22:50
Actualizat: 01 11. 2026, 22:51

Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a declarat duminică seară că victoria Ilianei Iotova în turul al doilea al alegerilor prezidențiale este un mesaj clar că cetățenii bulgari au ales „viitorul în detrimentul trecutului”. Șeful Executivului de la Sofia vede rezultatul scrutinului drept o confirmare a cursului politic asumat de guvernul său și a respins speculațiile referitoare la noi alegeri anticipate pe fondul posibilelor proteste legate de bugetul statului care trebuie adoptat.

Rumen Radev a mulțumit bulgarilor care s-au prezentat la urne „conștientizându-și responsabilitatea față de viitor” și a felicitat echipa câștigătoare pentru campania dusă.

„Vreau să-i felicit pe doamna Iotova și pe domnul Valchev pentru faptul că, în această isterie care se învârtea în jurul lor, au condus o campanie demnă și pozitivă. Doamnă Iotova, ne cunoaștem de 10 ani și sunt convins că veți fi o președintă demnă a Bulgariei în vremurile dificile în care sunteți sortită să purtați această responsabilitate”, a spus premierul.

Rumen Radev: „Nu există cale de întoarcere la umbrele trecutului”

Prim-ministrul bulgar a legat succesul electoral de la prezidențiale de direcția generală a actualei majorități guvernamentale, subliniind că țara sa nu se va mai întoarce la instabilitatea tranziției.

„Astăzi, bulgarii au ales viitorul în detrimentul trecutului, au ales pacea, stabilitatea, normalitatea, o perspectivă sustenabilă și clară. Încheiem un an electoral dificil, dar direcția este clară. (…) Pentru noi, aceste alegeri confirmă corectitudinea cursului pe care l-am urmat și ne încurajează pentru reforme și mai decisive”, a explicat el.

Reacție privind eventualele proteste pe tema bugetului

Întrebat dacă Guvernul se teme de proteste în timpul adoptării noului buget, pe fondul declarațiilor făcute de opoziție și de fostul ministru de Finanțe, Assen Vassilev, premierul a punctat că dreptul la liberă exprimare este esențial, însă nemulțumirile din stradă nu ar trebui să dicteze căderea guvernelor.

„Dacă urmăm această logică, fiecare este liber să protesteze pentru ceva. Oamenii protestează pentru soare,oamenii protestează pentru plante. Faptul că unii protestează nu înseamnă că ar trebui să organizăm noi alegeri la fiecare patru sau cinci luni”, a argumentat Radev, făcând apel la respectarea rezultatelor obținute la urne.

Conform datelor finale ale numărătorii paralele realizate de agențiile „Trend” și „Measure”, Iliana Iotova s-a impus cu peste 58% din voturi, obținând un avans de aproape 20 de procente față de contracandidatul ei,Andrey Gyurov.