Șase ani de la atacurile teroriste de la Paris, în care doi români și-au pierdut viața. În ce stadiu este procesul pentru pedepsirea vinovaților

Publicat: 13 11. 2021, 16:47

Reprezentanții diplomatici ai României în Franțas au participat, sâmbătă, la evenimentele de comemorare a victimelor atacului terorist de la Paris de acum șase ani, printre care se numără și doi români. Vinovații sunt departe de a fi pedepsiți pentru pierderea a 130 de vieți.

Conducerea Ambasadei României la Paris a depus, sâmbătă, o coroană de flori la unul dintre locurile atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015, în memoria celor care au murit atunci. Pe placa amplasată lângă braseria La Belle Equipe sunt scrise și numele celor doi români ale căror vieți au fost secerate atunci.

Sâmbătă, sub o ploaie fină, a avut lor în Capitala Franței o ceremonie sobră și emoționantă, la care au luat parte familiile victimelor, premierul Jean Castex și primarul Parisului, Anne Hidalgo, după cum a scris Luca Niculescu, ambasadorul României la Paris, pe contul de Facebook.

Stade de France, în Saint-Denis; barul şi restaurantul Le Carillon şi Petit Cambodge; barurile Bonne Biere, Comptoir Voltaire şi La Belle Equipe; sala de spectacole Bataclan sunt locurile unde au fost ceremonii de omagiere care au inclus depunerea de coroane de flori, scrie Agerpres, care citează agenția de presă EFE.

„Au murit sub gloanțele teroriștilor”

„Acum șase ani, Lăcrămioara Pop și Ciprian Calciu își petreceau seara în La Belle Equipe, o braserie din estul Parisului. Au murit sub gloanțele teroriștilor, la fel ca alți 19 clienți sau angajați ai localului. În aceeași seară și-au pierdut viața 130 de oameni, alți 400 au fost răniți”, a scris Luca Niculescu.

„Ei doi au avut neșansa să se afle la locul nepotrivit. Am fost informat despre faptul că Lăcrămioara Pop și Ciprian Calciu se aflau la o terasă în Paris și au fost împușcați mortal dintr-o mașină în care se aflau teroriști. Am luat legătura cu familia și vom face tot ce ne stă în putință să-i sprijinim și să-i ajutăm”, declara acum șase ani Anton Rohian, prefect de Maramureș.

În această perioadă a început și procesul în care sunt judecați cei suspecți pentru producerea atacului.

„Acum câteva săptămâni, a început la Paris procesul atentatelor din acea noapte. 20 de suspecți sunt pe banca acuzaților, o sală specială a fost construită pentru a-i putea primi pe numeroșii martori, jurnaliști, persoane implicate în proces. Nu mai puțin de 3000 de persoane vor trece prin această sală în următoarele luni. E un proces-fluviu, verdictele sunt așteptate în luna mai 2022”, a detaliat ambasadorul României la Paris.

Potrivit sursei citate, se crede că Salah Abdeslam, un bărbat franco-marocan în vârstă de 32 de ani, este singurul membru supravieţuitor al grupării suspectate că a comis atacurile, în condiţiile în care cei mai mulţi membri ai grupării s-au aruncat în aer sau au fost ucişi în timpul atacurilor. Ceilalți 19 suspecţi sunt acuzaţi că au pus la dispoziţia comandourilor arme şi maşini sau că au jucat un rol în organizarea a ceea ce a fost numit un „11 septembrie al Franţei”. În cazul în care instanța îi declară vinovaţi, majoritatea acuzaţilor riscă închisoarea pe viaţă.