Șeful armatei din Coreea de Nord a fost executat cu un tun antiaerian, deoarece gestul lui i s-a părut de neconceput liderului suprem

Publicat: 13 05. 2015, 09:27

This browser does not support the video element.

Hyon Yong Chol, în vârstă de 66 de ani, care a condus armata acestei țări izolate, a fost eliminat luna trecută pentru că nu i s-a supus lui Kim Jong-un și a adormit în timpul unei întâlniri la care era prezent și tânărul lider nord-coreean, potrivit parlamentarilor sud-coreeni, informați în cadrul unei întâlniri cu ușile închise, miercuri, de agenția de spionaj NIS.

Execuția lui este ultima dintr-o serie de epurări la nivel înalt care au început după ce Kim a preluat conducerea țării, în 2011, după moartea tatălui său, și a fost urmărită de sute de persoane, afirmă parlamentarii citați.

Nu este clar cum a primit informația NIS, iar aceasta nu poate fi verificată independent.

Hyon, care a vorbit pentru ultima dată public la o conferință pe teme de securitate la Moscova în aprilie, ar fi arătat lipsă de respect față de Kim moțăind la un eveniment militar, au declarat parlamentarii de la Seul.

Hyon s-ar fi plâns de Kim Jong-un și nu i-ar fi urmat ordinele de câteva ori, potrivit parlamentarilor. El a fost arestat luna trecută și executat trei zile mai târziu, fără proceduri legale, potrivit informațiilor NIS.

Execuția ar fi avut loc după ce agenția de spionaj sud-coreeană a afirmat luna trecută că Kim a ordonat execuția a 15 oficiali în acest an ca pedeapsă pentru contestarea autorității sale.

În total, aproximativ 70 de oficiali au fost executați de când Kim a preluat conducerea țării, afirmă agenția sud-coreeană Yonhap, citând NIS.

„Politica internă nord-coreeană este foarte volatilă în aceste zile. Pe plan intern, Kim Jong-un nu pare să fie respectat la nivelul central și de mijloc al conducerii nord-coreene”, a declarat Michael Madden, expert în politica nord-coreeană.

„Nu există un pericol clar sau actual pentru conducerea lui Kim Jong-un sau stabilitatea Coreei de Nord, dar dacă toate acestea vor continua anul viitor, atunci va trebui să ne gândim serios la un plan de urgență pentru Peninsula Coreeană”.

Parlamentarii au declarat că Hyon a fost executat pe un poligon la baza militară Kanggon, situată la 22 de kilometri nord de Phenian.

Comitetul pentru drepturile omului în Coreea de Nord, cu sediul în Statele Unite, a declarat luna trecută că, potrivit imaginilor din satelit, poligonul era folosit cel mai probabil pentru o execuție cu armele unui tun antiaerian ZPU-4 în octombrie. Ținta a fost amplasată la doar 30 de metri de arme, care au o rază de acțiune de 8.000 de metri.