Trump avertizează Iranul: Să adere la termenii acordului nuclear sau „se va confrunta cu probleme”

Publicat: 26 07. 2017, 08:32
Actualizat: 26 07. 2017, 09:24

În cadrul unui eveniment ce a avut loc în Ohio, liderul de la Casa Albă a afirmat că acordul nuclear „nu va mai fi implementat pentru mult timp”, neoferind însă alte date specifice.

Săptămâna trecută, Statele Unite au impus noi sancțiuni economice împotriva regimului de la Teheran, pe fondul continuării programului iranian de rachete balistice.

Oficialii SUA au precizat că „activitățile maligne” ale Teheranului din Orientul Mijlociu subminează orice „contribuții pozitive” ale acordului nuclear încheiat în 2015 cu Iranul.

Hossein Dehghan, ministul Apărării din Iran, a anunțat, sâmbătă, începerea producției unui nou tip de rachetă, Sayyad 3, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre Teheran și Washington.