Trump dă înapoi: ce spune acum despre schimbările climatice

Publicat: 23 11. 2016, 10:47
Actualizat: 23 11. 2016, 12:00

La doar câteva ore după ce a anunțat că nu va cere continuarea investigațiilor în cazul serverului de email privat folosit de Hillary Clinton, Donald Trump s-a îndepărtat încă o dată de promisiunile făcute în timpul campaniei. În cadrul unui interviu, acesta a declarat că există o oarecare legătură între încălzirea globală și poluarea cauzată de oameni. De asemenea, el a adăugat faptul că este deschis în fața unei eventuale retrageri a SUA din cadrul Acordului climatic de la Paris, dar că va trebui să ia în considerare costurile aferente unei eventuale rămâneri sau retrageri.

Anterior, Donald Trump a declarat că nu crede în schimbările climatice cauzate de om și a promis să „anuleze” Acordul climatic de la Paris, pe care îl consideră rău pentru afacerile americane.

Comunitatea oamenilor de știință și organizațiile pentru mediu au semnat o scrisoare deschisă adresată lui Donald Trump, susținând că decizia de a retrage Statele Unite din acord implică consecințe severe și pe termen lung pentru viitorul vieții umane pe Pământ. La nivel mondial, Statele Unite sunt al doilea cel mai mare producător de gaze cu efect de seră, după China.

În luna decembrie a anului 2015, la Paris, aproape 200 de state au convenit asupra unui pact global obligatoriu ce prevede reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră pentru a limita impactul încălzirii globale.