Un copil de doi ani din SUA și-a împușcat mortal mama cu un pistol găsit în poșetă

Publicat: 31 12. 2014, 08:24

Accidentul a avut loc într-un supermarket WalMart din orașul Hayden, în statul american Idaho, a confirmat poliția într-un comuncat.

„Pe 30 decembrie, la ora 10.20 (20.20, ora României) agenți ai poliției au răspuns la apeluri indicând că în interiorul magazinului WalMart din Hayden au fost auzite tiruri”, precizează poliția.

„Polițiștii ajunși la fața locului au găsit o femeie în vârstă de 29 de ani, decedată probabil din cauza rănilor provocate de gloanțe. Ancheta preliminară arată că ea își făcea cumpărăturile cu fiul ei de doi ani și alți membri ai familiei”, afirmă sursa citată.

Potrivit poliției, „copilul era așezat într-un cărucior de supermarket când a apucat o armă găsită în poșeta mamei și a descărcat-o, împușcând mortal victima”.

„Tirurile par a fi accidentale. Mai mulți inspectori se află în prezent la locul accidentului”, informează autoritățile americane.

Surse citate de posturi de televiziune locale afirmă că femeia își petrecea săbătorile de iarnă la Hayden, însă nu locuia în acest oraș.

Lanțul de supermarketuri WalMart a declarat la rândul său că „coopera cu poliția în legătură cu acest trist incident”.