Un deputat laburist taxează „aroganța” lui Boris Johnson: Londra să garanteze drepturile imigranților UE, altfel riscă negocieri tensionate

Publicat: 30 11. 2016, 21:08

„Îmi este din ce în ce mai clar, din discuțiile pe care le-am avut la Bruxelles cu cei care probabil vor fi implicați în negocieri, că oficialii europeni sunt foarte preocupați că nu le oferim relaxare și statut cetățenilor UE”, a declarat deputatul laburist Keir Starmer, ministru pentru Brexit în Cabinetul din umbră alcătuit de opoziția de la Londra.

„Mi s-a transmis aproape destul de clar că Marea Britanie ar trebui să soluționeze această problemă înainte de luna martie, iar acest lucru ar garanta că negocierile după activarea Articolului 50 ar urma să aibă un început mai bun decât în caz contrar”, a adăugat Starmer, citat de ziarul The Guardian.

Relațiile dintre Marea Britanie și restul țărilor europene sunt tensionate. Marți, Donald Tusk, președintele Consiliului European, a îndemnat parlamentarii din Marea Britanie să declanșeze cât mai rapid procedura de ieșire din Uniunea Europeană, pentru evitarea incertitudinii și a situației în care cetățenii să fie elemente de negociere între Londra și Bruxelles.

Starmer consideră drept lipsită de utilitate abordarea lui Donald Tusk, dar atrage atenția că atitudinea liderului european „indică necesitatea de a acționa unilateral acum”, aceasta fiind „o nouă dovadă despre atmosfera” tensionată înaintea negocierilor.

Guvernul Theresa May trebuie să facă un gest de bunăvoință pentru garantarea statutului imigranților din țările UE înainte de inițierea formală a negocierilor, cere Starmer: „Oriunde mergem există sentimente în creștere față de această nedreptate foarte reală. Toată lumea simte acest lucru, situația nu mai poate rămâne fără soluție”.