Un tabloul celebru de la muzeul Luvru a fost vandalizat de o vizitatoare

Publicat: 08 02. 2013, 12:07
Actualizat: 28 03. 2019, 13:13

„La Liberté guidant le peuple”, celebrul tablou al lui Eugène Delacroix, a fost vandalizat de o vizitatoare a filialei muzeului Luvru din Lens, care a reușit să scrie un mic text pe opera de artă, dar a fost imediat arestată, a anunțat instituția, citată de AFP.

Joi seară, cu puțin timp înainte de închiderea Louvre-Lens – filială a prestigiosului muzeu parizian, situată în nordul Franței -, femeia, în vârstă de 28 de ani, a scris cu un marker pe partea inferioară a tabloului.

Ea a fost imediat blocată de un agent de pază și un alt vizitator, predată poliției și reținută, au precizat reprezentanții muzeului, care au depus plângere.

Reprezentanții muzeului Luvru spun că inscripția este superficială și se așteaptă să poată fi curățată ușor.

„Distrugerile vor fi evaluate începând din seara aceasta, de departamentul de pictură al muzeului Luvru și un restaurator specializat care a fost trimis la fața locului”, au precizat aceștia, joi seară. În funcție de „diagnostic”, se va decide dacă pictura va fi sau nu trimisă unor specialiști care se ocupă de restaurări.

„La Liberté guidant le peuple” (1830), de Delacroix, este, alături de „Portrait de Balthazar Castiglione”, de Raphaël, și „La Madeleine à la veilleuse”, de Georges de La Tour, una dintre capodoperele expuse timp de un an în noul muzeu din Lens, inaugurat pe 4 decembrie 2012 și care a avut deja 205.000 de vizitatori.

De mari dimensiuni, pictura „La Liberté guidant le peuple”este inspirată de mișcările revoluționare din Franța, din 27, 28 și 29 iulie 1830.