Un tren de pasageri a deraiat în Scoția. Trei persoane au murit în urma accidentului | VIDEO

Publicat: 12 08. 2020, 21:48
Actualizat: 12 08. 2020, 21:48
Un tren de pasageri a deraiat în Scoția. Mai multe persoane sunt grav rănite în urma accidentului | VIDEO. Sursa foto: Profimedia

Trei persoane au murit și mai multe au fost rănite miercuri după ce un tren de pasageri a deraiat în estul Scoției, a informat șefa Guvernului regional, Nicola Sturgeon, care a descris incidentul ca fiind unul „major”.

Trenul a deraiat în apropiere de Stonehaven, în Aberdeenshire, cel mai probabil din cauza ploilor torențiale și alunecărilor de teren care au afectat întreaga Scoție, informează BBC.

Cel puțin trei persoane au murit în urma accidentului
Autoritățile britanice au anunțat că cel puțin trei oameni, printre care și mecanicul de locomotivă, și-au pierdut viața în urma accidentului.
De asemenea, șase persoane au fost transportate la spital, însă starea lor nu este foarte gravă.

Aproximativ 30 de ambulanțe au fost trimise la fața locului, iar autoritățile au trimis și un elicopter pentru a participa la operațiunile de salvare.

Trenul plecase de la Aberdeen și urma să ajungă la Glasgow.

Nicola Sturgeon a adăugat că accidentul s-a produs într-o zonă în care accesul echipelor de salvare este extrem de dificil.

„Știu, îmi dau seama că vor fi multe familii care vor fi îngrijorate dacă au rude care se aflau în acel tren. Vom face tot ce putem pentru a ne asigura că echipele de salvare primesc sprijin, că familiile pasagerilor primesc sprijin. Chiar dacă încă apar informații noi, mă tem că unele persoane sunt grav rănite”, a declarat Sturgeon.

 

 

 

Boris Johnson: Sunt întristat de acest incident

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, s-a declarat întristat de accidentul de miercuri.

„Sunt întristat de acest incident extrem de grav din Aberdeenshire, iar gândurile mele se îndreaptă către toți cei afectați. Le mulțumesc echipelor de salvare care se află la fața locului”, a declarat Boris Johnson.

Trenul era compus din două locomotive și patru vagoane. Potrivit primelor informații, una dintre locomotive și trei dintre vagoane au sărit de pe șine.

Din primele imagini de la fața locului, un nor puternic de fum poate fi văzut în zona în care a deraiat trenul.

Nu este clar momentan câte persoane se aflau în trenul de pasageri.

Marea Britanie are una dintre cele mai mici rate de accidente feroviare fatale din Europa, cu o rețea feroviară mai sigură decât cele din Germania sau Franța, conform datelor Eurostat.

Căile ferate europene sunt foarte sigure pentru pasageri, cu doar 13 decese în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în 2018, conform celor mai recente date Eurostat.