Ungaria a legalizat arestul preventiv pe termen nelimitat

Publicat: 12 11. 2013, 15:28
Actualizat: 28 06. 2014, 01:35

Parlamentul ungar a legalizat în cursul nopții de luni spre marți posibilitatea arestului preventiv pe termen nelimitat pentru persoanele suspectate de crime care riscă peste 15 ani de închisoare, relatează AFP.

Textul a fost adoptat cu sprijinul deputaților partidului Fidesz, condus de premierul conservator Viktor Orban, și cei ai formațiunii de extremă dreapta Jobbik. Opoziția a votat împotrivă.

Fidesz, care dispune de o majoritate de două treimi în Parlament, a adoptat, începând din 2010, numeroase reforme considerate drept liberticide de către criticii săi, mai ales în domeniile presei, justiției și drepturilor fundamentale.

Noua lege a fost elaborată ca o reacție la evadarea a doi membri ai unei grupări mafiote suspectați de crime și furturi. Pregătirea procesului celor doi depășise limita legală a arestului preventiv în Ungaria, fixată la patru ani, iar cei doi erau plasați în detenție la domiciliu din aprilie. Cei doi suspecți au reușit să fugă în octombrie și au părăsit Ungaria, fiind însă arestați în Elveția.

Un avocat celebru din Ungaria, György Magyar, a apreciat că noua lege este „complet contrară evoluției sistemului juridic european”. În opinia lui Magyar, singura țară care prevede detenția pe termen nelimitat este Belarus, un fost stat sovietic calificat adesea ca ultima dictatură din Europa.

ONG-ul pentru apărarea drepturilor omului „Comitetul Helsinki” a codamnat, de asemenea, o modificare a legii care „se împotrivește nu doar Constituției, ci și angajamentelor internaționale ale Ungariei”.