Uniunea Europeană cere Rusiei să-și respecte angajamentele privind furnizarea gazelor

Publicat: 11 04. 2014, 16:57
Actualizat: 29 03. 2019, 11:34

„Uniunea Europeană este un client bun. Achiziționează 70% din exporturile ruse de exergie”, a declarat Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătorul de cuvânt al Executivului de la Bruxelles, potrivit AFP.

„Așteptăm ca furnizorii să respecte angajamentele și este în interesul tuturor ca energia să nu fie utilizată ca instrument politic”, a subliniat oficialul CE.

Gazele sumpărate din Rusia acoperă 25% din necesitățile țărilor UE, factura totală în anul 2013 fiind de 35 de miliarde de euro.

„Pentru moment, aprovizionarea cu gaze ruse este în regim normal”, a confirmat Sabine Berger, purtătorul de cuvânt al comisarului UE pentru Energie, Gunther Oettinger.

„Rezervele de gaze stocate în spațiul UE sunt 37 de miliarde m3, adică la jumătate din capacitate, iar statele membre au început să se reaprovizioneze”, a precizat Berger.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis liderilor din 18 țări, inclusiv celor din România și R.Moldova, o scrisoare privind riscurile economice asociate crizei ucrainene. „În ultimele luni, economia Ucrainei a fost în scădere. Sectoarele industriei și construcțiilor au fost în declin vertiginos. Deficitul bugetar este în creștere”, a declarat Putin în scrisoarea trimisă liderilor din România, R.Moldova, Turcia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Cehia, Polonia, Franța, Germania, Croația, Bosnia-Herțegovina, Grecia, Serbia, Bulgaria, Austria și Italia. „Economia Ucrainei se îndreaptă spre incapacitate de plăți, spre oprirea producției și șomaj masiv”, a continuat președintele Rusiei, cerând consultări urgente pentru stabilizarea economiei ucrainene.

„Grupul rus Gazprom va fi nevoit să treacă la plata în avans pentru livrările de gaze destinate Ucrainei, iar, în cazul în care condițiile de plată nu vor fi respectate, livrările de gaze pot fi oprite sau limitate”, a atras atenția Putin, propunând soluționarea problemelor economice ale Ucrainei „pe picior de egalitate cu partenerii europeni”.

Vladimir Putin le-a scris liderilor europeni pentru a-i avertiza în legătură cu riscurile pe care criza ucraineană le are asupra livrărilor de gaz rus, a confirmat Kremlinul. „Vladimir Putin exprimă extrema preocupare în legătură cu situația critică generată de datoriile acumulate de Ucraina și cu riscurile pe care această situație le are asupra livrărilor de gaze ruse”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei. „Scrisoarea a fost trimisă joi, pe cale diplomatică, liderilor din Europa de Vest și de Est”, adaugă Peskov. „Vladimir Putin propune adoptarea unor măsuri urgente, deoarece situația nu mai poate aștepta”, a adăugat Peskov. „Situația poate avea consecințe negative asupra tranzitului de gaz rus prin Ucraina”, a spus el.