VIDEO | Însoțitor de zbor lovit cu bestialitate de un pasager furios: „Sunt zece ucigași în acest avion”

Publicat: 23 09. 2022, 21:54
Actualizat: 23 09. 2022, 22:09

This browser does not support the video element.

Panică într-un avion American Airlines, care zbura pe ruta Mexic – Los Angeles. Un însoțitor de zbor a fost bătut cu bestialitate de către un pasager furios. Agresorul a fost arestat de oamenii legii în avion, iar aeronava a aterizat fără probleme.

Din imaginile publicate de un pasager pe Twitter și citate de New York Post, se vede cum pasagerul violent fuge spre însoțitor și îl lovește pe la spate cu pumnul în cap.

Conform martorilor, altercația ar fi pornit după ce însoțitorul i-ar fi spus bărbatului să nu mai folosească toaleta de la clasa întâi, informează CNN.

„A început să țipe la el, iar însoțitorul de bord s-a întors și a plecat, cred că avea de gând să meargă să facă ceva. Dar, în timp ce se îndepărta, tipul a sărit de pe scaun și l-a lovit cu pumnul, din spate. A fost total neprovocat“, a declarat un pasager.

Conform autorităților americane, în cele din urmă mai mulți pasageri l-au imobilizat pe agresor și au încercat să-l lege de mâini și de picioare într-unul dintre scaune.

„Bărbatul își tot descheia centura de siguranță, determinându-i pe ceilalți însoțitori de zbor să-l imobilizeze de scaun cu benzile extensibile de la scaun”, au transmis autoritățile.

Agesor: „Sunt zece ucigași în acest avion”

Un alt martor spune, conform abc.com, că înainte de atac agresorul a spus în șoaptă că „sunt zece ucigași în acest avion”, scrie ziare.com.

„Actele de violență asupra echipajului nostru nu sunt tolerate de American Airlines. Individul implicat în acest incident nu va mai avea voie niciodată să călătorească cu noi în viitor și vom lucra îndeaproape cu oamenii legii în această investigație”, a transmis American Airlines într-un comunicat.

Bărbatul riscă acum o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare, mai notează presa americană.