Zelenski a promulgat legea: Bărbații ucraineni de peste 60 de ani pot fi RECRUTAȚI în armată, dar trebuie să îndeplinească anumite condiții

Publicat: 30 07. 2025, 18:47
Actualizat: 30 07. 2025, 18:52
RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.243. Zelenski cheamă Rusia la negocieri

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a promulgat o nouă lege adoptată luna aceasta de Parlamentul de la Kiev: bărbații cu vârsta de peste 30 ani pot fi recrutați de armata ucraineană, pe măsură ce trupele ruse înaintează în regiunile Sumi și Harkov.

În pragul unei noi ofensive rusești la scară largă, Ucraina mobilizează toate resursele umane posibile pentru a preveni prăbușirea frontului de pe Nipru. Potrivit noii legi, bărbații de peste 60 ani care vor să servească în armata ucraineană trebuie doar să treacă de examenul medical. Depinde de decizia comandantului unității militare în care vor fi repartizați pentru a-și da consimțământul în scris pentru integrarea bărbaților vârstnici, potrivit The Kyiv Independent.

Ce condiții trebuie să îndeplinească soldații ucraineni de 60 ani

După ce semnează contractul, militarii respectivi trebuie să treacă printr-o perioadă de probă care va dura două luni. Celor care nu se dovedesc apți pentru serviciul militar le vor fi reziliate contractele. De la invazia rusă a Ucrainei pe 24 februarie 2022, este în vigoare legea marțială care le interzice bărbaților apți pentru război, cu vârste cuprinse între 18 și 60 ani, să părăsească Ucraina.

Bărbații cu peste 25 ani pot fi mobilizați, de aceea, majoritatea evită ieșirile din casă pentru a nu fi preluați de patrulele de recrutori militari. La trei ani de la începerea invaziei ruse, conducerea Ucrainei nu a decretat încă mobilizarea obligatorie pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Cei voluntari se pot alătura armatei.

Între timp, în Rusia, dictatorul Vladimir Putin, a dispus mobilizarea a încă 300.000 de rezerviști în septembrie 2025, dar nu a decretat nicio altă mobilizare. De teama de a fi trimiși pe front, sute de mii de ruși au părăsit țara de la începerea războiului. În prezent, Ucraina dispune de o armată de 900.000 de militari activi și de peste 1,2 milioane de rezerviști.

Mobilizarea militară în România

În România, numai în cazul decretării stării de război și declarării mobilizării, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen ori rezervist concentrat/mobilizat devine obligatorie pentru toți cetățenii încorporabili de sex masculin, cu vârstele cuprinse între 20 și 35 de ani.

Femeile se pot oferi doar voluntare. Cetățenii care sunt scutiți de serviciul militar în cazul stării de război sunt:

  • cetățenii clasați inapți – nu au condiție fizică sau psihică pentru orice activitate militară;
  • preoții hirotoniți sau oricare persoană consacrată oficial care aparține cultelor religioase recunoscute de lege, precum și călugării care au o vechime în mânăstire de cel puțin 2 ani;
  • cetățenii arestați preventiv, trimiși în judecată sau cei condamnați la pedepse privative de libertate;

Sursa Foto:Facebook

Autorul recomandă:Un nou termen limită acordat de TRUMP Rusiei pentru un armistițiu cu Ucraina: “Zece zile, începând de azi”