Cătălin Predoiu explică de ce Guvernul Orban a atacat la CCR legea care majorează pedepsele pedofililor

Publicat: 07 08. 2020, 09:07

Primul membru din Guvernul Orban care încearcă să aducă lămuriri pe marginea unui subiect extrem de delicat este Cătălin Predoiu. Ministrul Justiţiei aduce explicații cu privire la faptul că Executivul a atacat la CCR legea prin care sunt majorate pedepsele pentru agresorii sexuali de minori.

Predoiu afirmă că, în ansamblul ei, legea nu a fost contestată, dar anumite infracţiuni din actul normativ au fost lăsate prescriptibile, ceea ce ar fi de natură să vulnerabilizeze dosarele. De aceea, susține ministrul liberal, Guvernul Orban era obligat să intervină!

„Noi vrem, categoric, combaterea acestui fenomen cu aceeaşi forţă cu care vrem combaterea şi a crimei organizate. Dar, tocmai că pentru acest lucru îţi trebuie o lege care să stea în picioare pe termen lung, inclusiv testată prin excepţii ridicate de avocaţi în dosare la Curtea Constituţională! Este absurd să acuzi Guvernul că nu doreşte combaterea acestui flagel, pentru că în realitate doreşte o lege solidă.

Această lege are un posibil viciu, până se pronunţă Curtea Constituţională, constând în faptul că în cadrul aceluiaşi set de infracţiuni cu privire libertatea şi integritatea vieţii sexuale, anumite infracţiuni au fost lăsate prescriptibile şi numai trei dintre ele au fost declarate, prin proiectul de lege, imprescriptibile, ceea ce ar fi de natură să vulnerabilizeze dosarele prin ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate odată legea intrată în vigoare, ceea ce la rândul ei ar conduce indirect la o discriminare între victime, pentru că aceste victime ar trebui protejate în mod egal”, a explicat Cătălin Predoiu, într-o intervenție la Realitatea Plus.

Guvernul Orban face teste pe dosarele agresiunilor sexuale de minori

Potrivit acestuia, scopul sesizării la CCR este de a avea „după două, trei săptămâni, o lună, un test”: „Poate este acolo un viciu, poate nu este un viciu. Este mai grav dacă ne-am grăbi acum dintr-un exces de zel şi peste un an de zile, peste doi ani de zile am vedea cum anumite dosare se prăbuşesc odată cu legea”.

Predoiu a adăugat că sesizarea nu afectează în niciun fel dosarele aflate în curs: „Această lege, fiind mai dură decât legea în vigoare, cei care deja sunt inculpaţi pe aceste fapte beneficiază de legea penală mai favorabilă. Deci, nu afectăm cu nimic aceste dosare prin controlul pe care l-am cerut la Curtea Constituţională, dar securizăm pe termen lung o lege şi dosare importante”.