De ce a respins judecătorul cererea de eliberare condiționată a lui Liviu Dragnea

Publicat: 28 04. 2021, 18:20
Actualizat: 29 04. 2021, 16:08
Liviu Dragnea / Sursa foto: MEDIAFAX FOTO - Alexandru Dobre

Magistrații Judecătoriei Sectorului 5, care au decis marți să nu îl elibereze condiționat pe Liviu Dragnea din Penitenciarul Rahova, susțin în motivarea sentinței că ”nu și-au format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare”, subliniind că, fostul președinte al PSD a fost recompensat de „8 ori şi a câştigat 122 zile ce îi sunt considerate ca executate în baza muncii prestate”.

Totodată, aceștia au precizat că poblemele medicale nu reprezintă un criteriu pentru eliberarea condiționată a fostului șef PSD, menționând că acesta „a solicitat anterior  să îşi exercite dreptul la muncă”, arată motivarea Judecătoriei Sectorului 5, obținută de GÂNDUL.RO.

Mai mult, judecătorii arată că ”scopul pedepsei nu poate fi atins la acest moment prin liberarea petentului”, adăugând că ”raportat la funcţia de exemplaritate a pedepsei, fiecare cetăţean trebuie să fie conştient de consecinţele la care s-ar expune în cazul încălcării legii penale”.

Dragnea, sancționat după interviul în mass-media

Liviu Dragnea a fost sancţionat după apariţia interviului dat prin Skype fostei sale consiliere şi a rămas  la acel moment fără drept de muncă. Deoarece zilele de  de muncă sunt considerate zile executate câştigate, fostul lider PSD a pierdut, din cauza sancţiunii, şansa de a ieşi ceva mai repede din penitenciar.

Cu toate acestea, instanţa reţine faptul că petentul a fost sancţionat disciplinar o dată pentru o abatere disciplinară gravă săvârşită pe parcursul executării pedepsei, în urma comunicării acestuia cu mass media, fără solicitarea unui acord anterior administraţiei penitenciarului (în data de 15.09.2020 rămânând definitivă), sancţiune pe care a reuşit să o ridice abia în 19.02.2021.

Judecătoria Sectorului 5

Liviu Dragnea, recompensat de 8 ori

Judecătorii au mai precizat în motivare că Liviu Dragnea a fost recompensat de 8 ori și a câștigat 122 de zile ce îi sunt considerate ca executate în baza muncii prestate.

Eliberarea petentului din pedeapsa, prin simpla împlinire a fracţiei şi în contextul unui comportament civilizat – normal de altfel, ar fi de natură a avea un efect total opus. Evident, o astfel de măsură nu ar fi de natură a avea un efect descurajant, ba din contră, ar dovedi o lipsă de reacţie din partea statului faţă de cei care încalcă normele legale. (…) În concluzie, instanţa apreciază că la acest moment cererea petentului este nefondată, urmând a-i fixa termen după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată pot fi reînnoite la data de 27.06.2021, se mai arată în motivarea Judecătoriei Sectorului 5.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au respins marți cererea de eliberare condiționată a fostului lider al PSD Liviu Dragnea, încarcerat la Penitenciarul Rahova. Decizia instanței nu este definitivă.Solicitarea fostului lider al PSD a fost respinsă ca neîntemeiată, iar Dragnea poate ataca decizia.

Fostul președinte al PSD se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.