Detalii exclusive din dosarul fiului judecătoarei din Pitești arestat pentru trafic de droguri. Cum l-au păcălit anchetatorii să-și dezvăluie locația prin video-call: „Fă stânga și mergi până în capăt!”
Dosarul în care anchetatorii DIICOT Pitești au cerut arestarea preventivă a lui Cezar Constantin Sima, fiul judecătoarei de la Curtea de Apel Pitești Maria Elena Sima, scoate la iveală cum băiatul magistratului îl ghida prin videoconferință pe colaboratorul anchetatorilor către locul la care să facă cu el tranzacția de droguri.
Fiul magistratei Sima a fost ridicat de către anchetatorii DIICOT Pitești în cursul săptămânii trecute, în cadrul unei operațiuni mai ample, în urma căreia 14 persoane vizate de trafic de droguri au intrat în colimatorul procurorilor anti-mafia.
Pontul care a declanșat alarma
Astfel, se arată în dosarul în care Cezar Sima a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, anchetatorii s-ar fi sesizat din oficiu cu privire la faptul că Sima ar face trafic internațional de droguri, după ce s-ar fi interpelat informația că acesta urmează să primească un pachet cu droguri printr-un serviciu de curierat.
„Sima Cezar-Constantin (…) urmează să primească în perioada imediat următoare, printr-o firmă de curierat, o cantitate mai mare de substanță despre care există suspiciunea că este drog de mare risc, pe care intenționează să o comercializeze către mai multi consumatori de pe raza mun. Pitești”, a fost „pontul” care a declanșat alarma.
Ancheta a fost demarată în trombă, iar procurorii DIICOT Pitești au stabilit introducerea mai multor investigatori cu identitate protejată precum și a unui colaborator.
Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți le-a dat voie acestora să opereze tranzacții dirijate cu droguri, să ofere sume de bani fiului judecătoarei Sima și să producă orice probe care să dovedească situația cercetată.
Colaboratorul DIICOT, ghidat prin video-call către locul tranzacției cu droguri
Investigatorii introduși în cauză de către procurorii DIICOT l-au „preparat” pe colaboratorul care urma să cumpere de la fiul judecătoarei Sima o cantitate de droguri.
Astfel, aceștia au montat tehnică video în apropierea locului tranzacției și au rămas în apropiere de punctul de întâlnire.
Când fiul judecătoarei l-a sunat pe colaboratorul anchetatorilor, acesta a indicat un loc de întâlnire pe care colaboratorul nu îl știa foarte bine.
Astfel, după mai multe încercări de a-l lămuri pe cumpărător, Cezar Sima l-a sunat prin apel video pe vânzător pentru a îi oferi indicații directe.
„Ulterior, la ora 19:39, pe Calea București a fost observată o persoană de sex bărbătesc, având ca obiecte vestimentare o cămașă de culoare crem, pantaloni de culoare crem și adidași albi, identificată în persoana numitului Sima Cezar-Constantin.
Acesta și-a continuat deplasarea prin interiorul Pieței (…). După acest moment, colaboratorul a fost observat purtând o discuție telefonică.
Ulterior discuției telefonice, colaboratorul s-a deplasat prin Piața (…) continuându-și deplasarea pe alee, moment în care, în jurul orei 19:46, s-a întâlnit cu numitul Sima Cezar-Constantin”, se arată în dosarul în care un judecător a decis în primă instanță arestarea preventivă a fiului judecătoarei Sima.
„Ulterior, colaboratorul a revenit în locul de întâlnire stabilit anterior, respectiv în fața brutăriei «Cuptorului cu lemne», de pe Calea București, din mun. Pitești, jud. Argeș, unde a înmânat investigatorului o folie din staniol ce conținea fragmente vegetale de culoare maro, precizând că a achiziționat-o de la Sima Cezar-Constantin, în schimbul sumei de 100 de lei”, se mai arată în dosarul aflat pe masa judecătorului.
„În față, după dubiță, să faci dreapta!”
„Colaborator: – Haide, Cezar! Pe unde ești? Mi-ai zis să vin la Cuptorul cu Lemne. Nu știu unde e izvorul ăsta pe Crinului!
SIMA Cezar-Constantin: – Întoarce camera! N.L. )…. stânga… N.L. (NEINTELIGIBIL) … dreapta.
Colaborator: – Hai că sunt la piață. Unde te găsesc?
SIMA Cezar-Constantin: – Mergi în față! Mergi în față!
Colaborator: – Așa!
SIMA Cezar-Constantin: – Și dreapta. Pe acolo, prin spate, pe la… N.L. (NEINTELIGIBIL) … dai… dăi… față… dreapta. Față-dreapta!
Colaborator: – Așa!
SIMA Cezar-Constantin: – Dreapta! Dreapta! Dreapta! Dreapta!
Colaborator: – Unde, dreapta?
SIMA Cezar-Constantin: – Dreapta! Mergi prin gangul ăla!
Colaborator: – Așa! Aaa!
SIMA Cezar-Constantin: – N.L. (NEINTELIGIBIL) … mergi în față!
Colaborator: – Așa!
SIMA Cezar-Constantin: – Mergi în față!
Colaborator: – Așa!
SIMA Cezar-Constantin: – În față și dreapta! Te ții după gang! Și stânga! Prima la stânga!
Colaborator: – Așa!
SIMA Cezar-Constantin: – Dreapta!
Colaborator: – Așa!
SIMA Cezar-Constantin: – Stânga, stânga! N.L. (NEINTELIGIBIL) … pe stradă! N.L. (NEINTELIGIBIL) … față! Așa, drept în față! Ridică camera, că nu mai văd! Așa, drept în față!
Colaborator: – M-ai sunat tu de dimineață, m-ai sunat, mi-ai dat mesaj… daa… N.L. (NEINTELIGIBIL) … era să dau și peste oameni!
SIMA Cezar-Constantin: – Îndreaptă camera un pic!
Colaborator: – Era să dau și peste un porumbel! E dreaptă camera!
SIMA Cezar-Constantin: – În față, după dubiță, să faci dreapta!
Colaborator: – Asta din față?
SIMA Cezar-Constantin: – Asta, faci dreapta!
Colaborator: – Fac dreapta!
SIMA Cezar-Constantin: – N.L. (NEINTELIGIBIL) … Dreapta! Dreapta, dreapta, dreapta, bă, dreapta! Bă, dreapta, în ** mea! Dreapta!
Colaborator: – Dreapta fac!
SIMA Cezar-Constantin: – N.L. (NEINTELIGIBIL) …
Colaborator: – Hhh…
SIMA Cezar-Constantin: – N.L. (NEINTELIGIBIL) …
Colaborator: – Ai zis după dubiță… Hhha. Doamne, nu am fost pe aicea niciodată!
SIMA Cezar-Constantin: – N.L. (NEINTELIGIBIL) .
Colaborator: – Ce?
SIMA Cezar-Constantin: – N.L. (NEINTELIGIBIL) … stânga! Fă stânga! Și mergi drept până în capăt!”, au discutat cei doi protagoniști în timpul apelului video.
„Ia-l, că îl am în mână…”
Ofițerii antidrog piteșteni au avut detalii oferite de camera video montată aproape de locul tranzacției și au surprins inclusiv momentule fectiv al predării pachețelului dar și a sumei de bani.
Discuția directă dintre colaboratorul DCCO Pitești și fiul judecătoarei Sima a fost una foarte scurtă și a fost de asemenea surprinsă de către anchetatori potrivit datelor aflate în dosarul de la instanță:
„Colaborator: – Doamne, când eram mic cred că am fost pe aicea! Ce faci?
SIMA Cezar-Constantin: – Neața! N.L. (NEINTELIGIBIL) … ia-l, că îl am în mână!
Colaborator: – Ce faci tu? Ești bine?
SIMA Cezar-Constantin: – Sunt bine!
Colaborator: – Da?!
SIMA Cezar-Constantin: – N.L. (NEINTELIGIBIL) .
Colaborator: – Păi știu că te-ai dus… N.L. (NEINTELIGIBIL)”, se arată în dosarul aflat la instanță.