Parchetul instanței supreme intră tare peste evazioniști, contrabandiști, violatori și braconieri. Operațiunea Jupiter 6 a început cu un prim val de percheziții
Parchetul instanței supreme anunță, luni, declanșarea unui val masiv de percheziții naționale, în cadrul unei noi operațiuni, Jupiter 6, în cursul zilei de astăzi, 2 noiembrie 2026, fiind deja în desfășurare 39 de acțiuni operative.
Potrivit sursei citate la momentul difuzării acestei știri sunt puse în aplicare 202 de mandate de percheziție domiciliară și 23 mandate de aducere, în municipiul București și în mai multe județe din țară.
Violatori, prădători sexuali, braconieri și evazioniști, în „ținta” procurorilor
Dosarele instrumentate vizează combaterea mai multor categorii de infracțiuni, printre care evaziune fiscală, spălarea banilor, contrabandă calificată, înșelăciune, furt calificat sau infracțiuni de fals.
Sunt vizate și fapte de violență în familie, viol săvârșit asupra unui minor, coruperea sexuală a minorilor, determinarea sau înlesnirea întreținerii de acte sexuale ori de natură sexuală între minori, rele tratamente aplicate minorului precum și infracțiuni la regimul jocurilor de noroc, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, braconaj, tăierea ilegală și furtul de arbori, abuz în serviciu, punerea în circulație a produselor contrafăcute și infracțiuni la regimul deșeurilor, mai informează parchetul instanței supreme.
Prejudiciile cuantificate se ridică la 15.171.256 de lei și 1.520.000 de euro.
Ce caută anchetatorii
Perchezițiile vizează identificarea și ridicarea de documente contabile și financiar-fiscale, înscrisuri, dispozitive electronice și medii de stocare a datelor, arme și muniții deținute ilegal, materiale explozive, articole pirotehnice, bunuri provenite din activități infracționale, precum și orice alte mijloace materiale de probă utile pentru soluționarea cauzelor instrumentate.
Totodată, se urmărește identificarea și indisponibilizarea bunurilor dobândite prin săvârșirea infracțiunilor, precum și instituirea măsurilor asigurătorii necesare pentru recuperarea prejudiciilor cauzate și garantarea reparării pagubelor produse prin activitatea infracțională.
În cadrul operațiunii sunt puse în executare și mandate de aducere, în vederea audierii persoanelor vizate.
Acțiunile se înscriu în domeniile prioritare de acțiune ale Ministerului Public și urmăresc identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în activități infracționale, documentarea completă a faptelor, destructurarea mecanismelor infracționale, recuperarea prejudiciilor cauzate și protejarea valorilor sociale fundamentale, cu accent pe siguranța cetățenilor și apărarea drepturilor și intereselor persoanelor vulnerabile.