Escroci care au intrat în mod ilegal în posesia unor imobile ce au aparţinut unor persoane decedate, în vizorul DNA / Procurorii fac 22 de percheziții

Publicat: 13 03. 2024, 11:40
Actualizat: 13 03. 2024, 13:15

This browser does not support the video element.

Procurorii DNA au descins, miercuri, în 22 de locaţii din Bucureşti şi alte două judeţe, la domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale, într-un dosar de corupţie privind însuşirea nelegală a unor imobile ce au aparţinut unor persoane decedate.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi de fals, săvârşite în perioada 2018 – 2022, de către persoane specializate în identificarea şi însuşirea nelegală a unor bunuri imobile, ce au aparţinut unor persoane decedate, cu prejudicierea moştenitorilor legali. Profitul obţinut din tranzacţionarea ulterioară a acelor imobile depăşeşte suma de 1.365.223 lei.

În cursul zilei de 13 martie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 22 locaţii reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, a transmis DNA într-un comunicat de presă.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul DGPMB – Serviciul Investigaţii Criminale, care au fost delegaţi să desfăşoare mai multe activităţi procedurale, din partea lucrătorilor din cadrul DGPMB – Serviciul Acţiuni Speciale şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.