A făcut parte din cea mai populară trupă de lesbiene, dar acum este de nerecunoscut. Fanii o imploră să renunțe la Botox: Semeni cu o sperietoare de ciori

Publicat: 13 05. 2019, 10:55

Julia Volkova, în vârstă de 34 de ani, a devenit celebră în 2003, alături de Lena Katina, care are acum tot 34 de ani. Cele două fete, cunoscute pentru ținutele îndrăznețe și săruturile pasionale, au lansat hituri precum „All The Things She Said”.

Ulterior, Julia a început o serie de modificări estetice, iar fanii rusoaicei nu sunt deloc mulțumiți: „Schimbă-ți înfățișarea” sau „Arăți înfiorător” sunt doar două din „sfaturile” fanilor, scrie dailystar.co.uk.

Julia, care a trecut cu bine peste un cancer la tiroidă în 2016, a anunțat că a slăbit semnificativ. Fanii spun că rusoaica avea însă o frumusețe naturală, care a dispărut sub aspectul „de plastic” – unii au comparat-o pe tânără cu „o sperietoare de ciori”.

„În urmă cu doi ani, arătai fantastic, dar acum ești o păpușă. Nu a mai rămas nimic din vechea Julia”, îi reproșează cineva.

„De ce ți-ai modificat buzele și obrajii? Nu mai ai de gând să lași nimic de la mama natură?”, întreabă un alt admirator.

După operație pentru extirparea cancerului, Julia a avut nevoie de operații în Germania și Coreea de Sud, înainte să-și recapete vocea.

Julia a ascuns drama prin care trece, chiar și în timpul reuniunii trupei t.A.T.u din 2014, cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Chiar dacă unii au considerat că relația de lesbianism dintre cele două fete este doar de fațadă, Julia a sugerat ulterior că este bisexuală. „Încă îmi mai plac băieții și fetele. Chiar și actualul meu soț, Volodya, vă poate confirma că știe despre poveștile mele cu fete. Pentru mine, aceasta este o chestiune a prezentului. Recent, am avut o iubită, care mi-a plăcut mult. Nu este un ecou al trecutului, eu chiar experimentez în prezent asemenea relații”.

FOTO: captură youtube.com