Actrița Sheila MacRae a murit la 92 de ani

Publicat: 10 03. 2014, 11:25
Actualizat: 20 03. 2019, 22:14

Actrița, cântăreața și dansatoarea Sheila MacRae, cunoscută pentru aparițiile sale pe Broadway și pentru rolul din „The Honeymooners”, a murit la vârsta de 92 de ani, scrie Huffington Post.

Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.

MacRae suferea de demență și a fost internată recent pentru o operație chirurgicală minoră. Ea a decedat însă din cauza vârstei înaintate.

FOTO: YouTube

Vedeta de origine britanică, ce a imigrat în Statele Unite ale Americii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost căsătorită timp de 26 de ani cu Gordon MacRae, cunoscut din producțiile „Oklahoma!” și „Carousel”.

Ea a avut patru copii alături de MacRae și a apărut alături de el în musicaluri. În 1967 cei doi au divorțat. Actrița s-a căsătorit ulterior cu Ronald Wayne, dar a divorțat și de acesta.

„A trăit o viață bună și lungă”, a declarat nepoata sa, Allison Mullavey.”Ne va fi dor de ea”, a mai adăugat aceasta.

Sheila MacRae a jucat pe parcursul carierei sale artistice și în serialul „General Hospital” și a fost gazda emisiunii „The Sheila MacRae Show”.