Alain Resnais, regizorul filmului „Hiroshima, dragostea mea”, a murit

Publicat: 02 03. 2014, 13:46
Actualizat: 30 07. 2014, 13:42

Cineastul francez Alain Resnais, cunoscut pentru filmul „Hiroshima, dragostea mea”, a murit sâmbătă, la Paris, la vârsta de 91 de ani, a anunțat duminică producătorul său, Jean-Louis Livi, citat de huffingtonpost.fr.

Alain Resnais s-a născut pe 3 iunie 1922 la Vannes. Considerat un maestru al cinematografiei franceze, cineastul a realizat capodopere precum „Hiroshima, dragostea mea/ Hiroshima mon amour” (1959), după un scenariu original de Marguerite Duras, și „Anul trecut, la Marienbad/ L’année dernière à Marienbad”, premiat cu Leul de Aur la Veneția, în 1961.

Regizorul a fost omagiat pe 15 februarie, la cea de-a 64-a ediție a Festivalului de la Berlin, pentru ultimul său lungmetraj, „Aimer, boire et chanter”, care va avea premiera mondială pe 26 martie.

În cadrul Festivalului de la Berlin 2014, Alain Resnais a primit premiul „Alfred Bauer”, creat în memoria fondatorului acestui festival, „pentru un film care deschide noi perspective”.

Printre cele mai importante filme ale lui Alain Resnais se numără: „La vie est un roman” (1983), „L’Amour à mort” (1984), „Mélo” (1986), „Smoking/ No smoking” (1993) – premiat cu Ursul de Argint la Berlinală, „Aceleași întâmplări cu cântec/ On connaît la chanson” (1997), „Inimi/ Coeurs” (2006), „Ierburi sălbatice/ Les Herbes folles” (2009) și „Vous n’avez encore rien vu” (2012).