Andreea Esca și fiica sa, Alexia, pe coperta „Ce se întâmplă, doctore?” de octombrie

Publicat: 14 10. 2014, 13:33

„Facem sport de când suntem mici. Tot timpul am făcut sport, și de performanță. Cât mai multe sporturi!”, mărturisește Alexia în numărul de octombrie al revistei „Ce se întâmplă, doctore?”, precizând că practică intens dansul și înotul.

Iar Andreea Esca rămâne fidelă orelor de Pilates, de la încearcă să nu lipsească niciodată. „Sincer, dacă nu mă duc o zi sau două, mă simt foarte vinovată și nu-mi dau seama dacă este o chestie fizică sau psihică până la urmă. E ca un proiect până la urmă: fiind construită așa, mă deranjează că nu mi-am făcut treaba. În plus, sunt un om care mănâncă normal, bine sunt puțin atentă, dar nu țin niște cure non-stop și atunci nu am voie să mă las de sport pentru că se va vedea imediat”, a declarat vedeta PRO TV pentru „Ce se întâmplă, doctore?”.

În numărul de octombrie al celei mai citite reviste de sănătate și frumusețe din România, Oana Ioniță vorbește despre revenirea de după cea de-a doua sarcină, iar Olivia Steer oferă câteva trucuri de viață sănătoasă mămicilor ocupate.

Din ediția de octombrie, cititoarele revistei pot afla care sunt riscurile consumului excesiv de sare și cum poate fi suplinită prin condimente.  În plus, vor descoperi procesele din organism care duc la îmbătrânire și cum pot fi corelate terapiile antiaging cu analizele medicale.

De asemenea, „Ce se întâmplă, doctore?” a testat câteva proceduri de înfrumusețare, dar și saltul cu parașuta, oferind fanilor săi tabloul complet al unei experiențe pline de adrenalină.