Arheologii bulgari au descoperit un inel folosit la mai multe asasinate politice

Publicat: 25 08. 2013, 15:47
Actualizat: 20 03. 2019, 17:00

Arheologii din Bulgaria au descoperit un inel medieval despre care se crede că ar fi fost utilizat pentru a comite mai multe asasinate politice, informează Fox News.

Inelul realizat din bronz este vechi de peste 600 de ani și a fost găsit într-un sit arheologic de la Capul Caliacra, în locul unde locuiau în secolul al XIV-lea aristocrații bulgari.

Pe una dintre laturile sale poate fi observată o cavitate despre care arheologii susțin că era folosită pentru a ascunde otravă și pentru a-i ucide astfel pe prietenii aristocraților din zona Dobrogei. Se crede, de asemenea, că inelul ar fi fost adus în Bulgaria din Spania sau din Italia.

FOTO: kavarna.bg

Inelul trebuia așezat pe degetul mic de la mâna dreaptă a unui bărbat, otrava fiind ușor de turnat în paharele dușmanilor, fără ca ucigașul să fie descoperit. „Acest lucru explică multe dintre morțile neașteptate din rândul nobililor și aristocraților apropriați ai lui Dobrotici (conducător al Țării Cărvunei)”, a explicat Bonnie Petrunova, director adjunct al Muzeului Național de Arheologie al Bulgariei.

Peste 30 de podoabe au fost descoperite în cadrul aceluiași sit arheologic, printre acestea numărându-se mai multe inele din aur și cercei cu perle.