Când va fi lansat următorul album al cântăreței britanice Adele

Redactor:
Mădălina Chițu
Când va fi lansat următorul album al cântăreței britanice Adele
Cântăreața britanică a dezvăluit că nu se grăbește să lanseze un nou album, după cel care s-a vândut în peste 4.8 milioane de exemplare

Adele a anunțat că următorul ei album va fi lansat pe piață abia peste doi sau trei ani. Într-un interviu acordat recent, cântăreața britanică a dezvăluit că nu se grăbește să lanseze un nou material discografic, după albumul 21, care a fost declarat cel mai bun al anului 2011 și s-a vândut în peste 4.8 milioane de exemplare.

În vârstă de 23 de ani, artista a suferit în urmă cu o lună o operație la corzile vocale. „De abia așteptam să am o perioadă în care să nu fac absolut nimic. Îmi imaginez că atunci când voi avea 25 sau 26 de ani îmi voi lansa și următorul album. Deocamdată nu am avut timp să mă gândesc la următorul album. Pentru moment, tot ce vreau să fac este să lenevesc și să stau acasă. Voi dispărea și mă voi întoarce cu noul album atunci când acesta va fi gata de lansare. Până atunci nu voi mai lansa nimic”, a declarat artista într-un e-mail trimis celor de la Billboard, informează The Telegraph. Cântăreața a mai precizat că deocamdată nu a avut timp nici să compună melodii.

Întrebată când va reveni pe scenă pentru a cânta, artista britanică a spus că este în perioada de recuperare. „Operația pe care am suferit-o a decurs cum nu se putea mai bine. Pentru că mi-am forțat corzile vocale și am cântat așa timp de trei-patru luni, acum sunt în perioada de recuperare. Trebuie să îmi revin. Cel mai probabil voi reveni pe scenă undeva prin luna ianuarie sau februarie”, a precizat Adele.

Cântăreața a mai dezvăluit că va dedica o melodie artistei Amy Winehouse. „Amy a fost un mare artist, al cărei fană sunt”, a spus artista britanică.

Inchide