Cantitatea ideală de alcool pe care trebuie să o consumăm ca să nu avem probleme

Publicat: 24 12. 2016, 15:32
Actualizat: 03 10. 2018, 08:00

„Vinul, din punctul meu de vedere, nu este aliment, ci un „supliment alimentar”. Beneficiile vinului, în special al celui roșu, derivă din cantitatea crescută de resveratrol pe care o conține, element ce reprezintă unul dintre cei mai puternici antioxidanți naturali. În general, alcoolul este un produs de fermentație a carbohidraților și furnizează 7 calorii/gram, adică aproape dublu comparativ cu proteinele. Mai mult, acesta nu ne afectează doar silueta, ci și sănătatea, asta dacă este consumat în exces”, sublinază medicul specialist în diabet și nutriție Laura Ene.

Alcoolul poate fi periculos în orice cantitate. „Nu există o măsură ideală a consumului de alcool. Femeilor cu risc crescut de cancer la sân le recomand să nu consume alcool deloc. De asemenea, cei care au probleme cu trigliceridele crescute, ficatul gras, hipertensiune, diabet, boli de inimă grave sau pancreatită ar trebui să consume alcool doar ocazional”, afirmă dr. Ene pentru Gândul.

Bărbații și femeile care au o stare de sănătate optimă nu ar trebui să depășească o anumită cantitate. ”’Două porții de alcool pe zi bărbații și o porție pe zi femeile, asta înseamnă 125 ml de vin, 40 ml de tărie sau 330 ml de bere. Dintre toate tipurile de alcool, cel mai recomandat pentru proprietățile benefice este într-adevăr vinul roșu”, precizează dr. Laura Ene, de la spitalul Monza, pentru Gândul.