Care este legătura dintre pumn și minte. STUDIU

Publicat: 29 04. 2013, 13:10
Actualizat: 29 07. 2014, 19:23

Mâna dreaptă strânsă în pumn ajută la memorarea de informații noi, de exemplu a unor cuvinte, în timp ce mâna stângă strânsă în pumn activează memoria de scurtă durată, susține psihologul american Ruth Propper de la Montclair State University. Însă, acest lucru este valabil doar pentru dreptaci, subliniază Agerpres, care citează publicația germană Focus.

Cauza unui efect atât de inedit se ascunde, în opinia specialiștilor, în stimularea diverselor emisfere ale creierului.

Rezultatele studiului au fost publicate prima dată pe site-ul revistei medicale PLOS ONE. Participanților la experiment, 51 de oameni, li s-a propus să memoreze, într-o perioadă scurtă, o listă de 72 de cuvinte. Cel mai bine s-au descurcat cu această sarcină cei care în timpul memorării țineau strâns pumnul drept, iar în timpul redării – pe cel stâng.

Potrivit organizatorilor experimentului, rezultatele obținute atestă că unele mișcări simple ale corpului pot să schimbe temporar funcțiile creierului și să îmbunătățească memoria.

Chiar dacă în timpul experimentului activitatea creierului nu a fost monitorizată, iar numărul de participanți a fost unul destul de mic, cercetătorii americani sunt de părere că rezultatele obținute sunt importante pentru știință.