Ce a făcut câștigătorul show-ului DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13, cu banii primiți drept premiu

Publicat: 25 03. 2013, 14:59
Actualizat: 29 07. 2014, 18:28

George Boghian, câștigătorul celui de-al 13 sezon al emisiunii DANSEZ PENTRU TINE, și-a împlinit visul: acela de a avea o casă numai a lui. Cu banii primiți drept premiu de la show-ul DANSEZ PENTRU TINE, George Boghia și-a cumpărat un apartament.

„Când am intrat pentru prima dată în casă, am fost foarte bucuros că în sfârșit am un loc al meu. M-am simțit mai sigur pe mine, mai împlinit”, a mărturisit George, care recunoaște că viața lui a devenit mai frumoasă și mai ușoară de când a intrat în ringul visurilor de la DANSEZ PENTRU TINE, emisiune difuzată de ProTv.  

Două dintre tablourile pictate chiar de el și-au găsit deja loc pe pereții căminului său. Dacă erau vremuri când pictatul era cel mai bun prieten al lui George, acum el se poate mândri cu un apropiat care îl înțelege deplin: Ionuț Tănase, cel care a câștigat sezonul al 12-lea al emisiunii DANSEZ PENTRU TINE. Ionuț este cel care l-a ajutat pe George să se mute și cel care va locui alături de el, atunci când va avea proiecte în București.