Ce înseamnă când visezi că mori

Publicat: 23 01. 2015, 12:17

Uneori, visele ne rămân vii în minte chiar și după ce ne trezim. De aceea, multe persoane încearcă să le deslușească sensul, interpretându-le în funcție de anumite elemente „cheie”.

Ce înseamnă, însă, când visezi că mori? Deși o astfel de experiență este neplăcută, semnificația sa nu prevestește nicidecum ceva rău. Decesul în vis înseamnă tranziția de la o etapă a vieții, la alta, potrivit divahair.ro. Poate fi vorba despre o schimbare majoră care se petrece în prezent sau care va avea loc în viitorul apropiat.

Spre exemplu, este posibil să visezi că mori chiar și atunci când, în realitate, urmează să te căsătorești, pentru că vei începe o etapă nouă.

Același vis mai poate simboliza și sfârșitul unei relații, schimbarea locului de muncă sau o schimbare interioară majoră, Mai înseamnă că treci printr-o tranziție și evoluezi din punct de vedere spiritual.

Dacă visezi că ai o boală incurabilă și că vei muri curând sau că cineva îți dă această veste tristă, înseamnă că se pun presiuni pentru a face schimbări în viața ta.

În același timp, atunci când visezi că mori poate fi vorba despre faptul că, în viața de zi cu zi, te temi de moarte și te gândești deseori la acest lucru. Orice obsesie din realitate apare și în vis, mai scrie sursa citată.