Cinci remedii naturale ca să scapi de durerile de cap

Redactor:
Mădălina Chițu
Cinci remedii naturale ca să scapi de durerile de cap
Jumătate dintre români acuză dureri de cap, migrene sau cefalee cel puțin o dată pe lună. Dintre aceștia, peste 50 la sută se confruntă cu astfel de simptome săptămânal, potrivit unuis studiu GfK

Jumătate dintre români acuză dureri de cap, migrene sau cefaleecel puțin o dată pe lună. Dintre aceștia, peste 50 la sută seconfruntă cu astfel de simptome săptămânal. Aceasta este concluziaunui studiu realizat de GfK România, pe un eșantion de 1.641 depersoane, cu vârsta de peste 15 ani. Potrivit cercetării, odată cuînaintarea în vârstă, atât ponderea celor care acuză lunar astfelde dureri, dar și frecvența crizelor cresc. Astfel, o persoanătânără, de până în 30 de ani, se plânge de dureri de cap în mediede 1,4 ori pe lună, în timp ce în rândul persoanelor de peste 50 deani durerile de cap se instalează mult mai frecvent, în medie de2,5 ori pe lună.

Medicii spun că durerile de cap apar din cauza stresului, aalimentației dezechilibrate și pentru că programul de somn nu esterespectat. Pentru că medicamentele pot duce la apariția efectelornegative mai ales când sunt luate după ureche sau în mod abuziv,specialiștii, citați de site-ul Real Simple, au realizat o listă de cinci remedii naturale carete scapă de durerile de cap.

● Tehnicile de relaxare sunt indicate în cazulpersoanelor care au un program încărcat și sunt stresate. „Cea maibună soluție este să scapi de stres înainte de a apărea migrena.Respiră adânc și întinde-ți gâtul, umerii și încercă să îțirelaxezi mușchii”, spune dr. Sheena Aurora, de la un centrulmedical din Seatle. Specialistul completează că o sticluță cuuleiuri aromatice răcoritoare, precum cel de mentă, te va ajuta săte destinzi. Exercițiile de întindere ajută și la corectareapoziției corpului, mai ales în cazul persoanelor care muncesc labirou.

● Terapia cald-rece dă rezultate în tratareadurerilor de cap care au o intensitate redusă. Deși specialiștii nuau putut explica cu exactitate care este mecanismul prin care acestritual ajută la diminuarea durerii, dr. Johns Hopkins, de laCentrul Medical pentru Tratarea Migrenelor din Bayview, Maltimore,susține că ritualul crează o stare de bine. „Alternările detemperatură relaxează întregul organism, iar tensiunea care esteresponsabilă de durerile de cap de o intensitate redusă dispare”,este de părere medicul. Pentru a beneficia de rezultatele acestuitratament aveți nevoie de o compresă caldă și una rece. Acestea vorfi aplicate în zona dureroase. Pentru ca rezultatele să nuîntârzie să apară se recomandă alternarea celor două temperaturi lainterval de cinci minute.

● Cafeaua blochează receptorii durerii de lanivelul creierului, fapt ce reduce presiunea arterială. Băuturadiminuează dilatarea excesivă a arterelor și reduce durerea.Persoanele care vor să scape de durerile de cap cu ajutorul cafeleitrebuie să nu depășească o cantitate de 150 de miligrame de cafea.În caz contrat, băutura își va pierde din eficiență.

● Ceaiul de mentă diminuează senzația de durerede cap. Potrivit lui Audrey L. Halpern, director la ManhattanCenter for Headache and Neurology, menta are capacitatea de adiminua nivelul de stres și de a oferi organismului tonicitatea decare are nevoie. Ceaiul de mentă previne și senzația de greață,apărută deseori din cauza schimbărilor neurochimice ce au loc încreier.

● Acupunctura poate reduce cu până la 90% intesitatea durerilor de cap. Această tehnică poate vindeca până șicele mai insuportabile migrene. Punctele de acupunctură caretratează durerile de cap sunt localizate pe toată suprafațacorpului, tratamentul efectuandu-se în funcție de cauza durerilorde cap, spune Jill Blakeway, acupuncturist specialist in New York.”Mici ace sunt înfipte în diferite zone ale corpului pentru areduce tensiunea mușchilor și a încuraja eliberarea endorfinelor,hormoni ai fericirii. Un studiu efectuat recent pe un număr de6.737 de pacienți a arătat că această terapie este la fel deeficientă ca și calmantele care luptă împotriva durerilor decap.

Ce obiect a furat din Casa Albă un român care se afla în vizită la...
Doliu mare în showbiz-ul românesc. Primul nume celebru ucis de Covid
FOTO. Gabriela Cristea, goală în cadă! Vedeta TV a lăsat la vedere prea mult
FOTO. Cum a ajuns să arate fosta campioană mondială la gimnastică! Românca s-a retras și...
Vedete din România care au apărut în Playboy. Gimnastele care au lăsat TOT la vedere...
Pandemia COVID-19 îngreunează perspectivele legate de pensii pentru miliarde de oameni
Prima țară europeană în lockdown total. Cetățenii pot ieși din case doar dacă au un...
Doliu mare în showbiz-ul românesc. Primul nume celebru ucis de Covid
Cine a fost prima iubită a lui Klaus Iohannis? Președintele a recunoscut asta de față...
După aproape 2.000 de ani, o descoperire INCREDIBILĂ despre impunătorul împărat TRAIAN, care l-a învins...
BCR, decizia care îi vizează pe toți clienții. Este interzis cu desăvârșire
Disperarea a pus stăpânire în spitalele românești. 'Pacienți care s-au agățat de asistente, implorând să...
Se întoarce România la starea de urgenţă şi carantină? Răspunsul dat de Nelu Tătaru
Cazul influencerului bolnav de COVID-19, care nu credea în coronavirus și a murit la 33...
Un business care explodează în România. Nimeni nu credea că se va schimba atât de...
Oraşul din România care explodează total şi pregăteşte o dezvoltare fabuloasă. Primăria are în plan...
Inchide