Cine este de vină pentru producerea uraganului Sandy, cea mai periculoasă furtună care a lovit Statele Unite în ultimii 100 de ani

Publicat: 01 11. 2012, 19:11
Actualizat: 06 09. 2019, 08:46

Oamenii de știință nu pot spune cu certitudine dacă uraganul Sandy, furtună care a lovit marți coasta de est a Statelor Unite, s-a produs sau a fost alimentat de încălzirea globală generată de om, notează The New York Times.

Cu toate acestea, cercetătorii sunt siguri că efectele furtunii care a făcut ravagii pe coasta de est a Atlanticului au fost amplificate de creșterea nivelului apelor oceanice, fenomen aflat în legătură cu emisiile de gaze cu efecte de seră.

„Schimbăm mediul înconjurător – este foarte clar”, este de părere Thomas Knutson, un meteorolog specializat în cercetare care lucrează pentru un centru de stat din New Jersey. „Alterăm temperaturile, umiditatea din atmosferă, schimbăm multe lucruri. Omenirea coordonează acest experiment, însă nu suntem foarte siguri care vor fi rezultatele”, a explicat Knutson.

Experții susțin că în atmosferă pot exista mai mulți vapori de apă atunci când temperaturile sunt mai ridicate. Statisticile indică, de asemenea, că anumite fenomene meteo extreme, precum valurile de căldură sau ploile torențiale, au loc din ce în ce mai frecvent. Cu toate acestea, meteorologii nu sunt foarte siguri cum influențează aceste fenomene formarea uraganelor sau frecvența acestora.

Forța uraganelor provine în parte și de la apele calde de la suprafața oceanelor. Mai mulți oameni de știință au atras atenția săptămâna aceasta că în anumite zone ale Atlanticului apele erau mai calde decât ar fi fost normal pentru această perioadă a anului.

Kevin Trenberth, cercetător la Centrul Național de Cercetare Atmosferică din Colorado, susține că, de la începutul anilor 1970 și până în prezent, încălzirea globală a dus la creșterea temperaturii apei de la suprafața oceanelor cu un singur grad Fahrenheit.