CTP comentează alegerea Irinei Rimes ca ambasador al Zilei Brâncuşi: Tinerilor nu le va rămâne nimic în creier | De ce nu a fost numit ambasador vloggerul Selly? Ar fi rupt netul

Publicat: 14 02. 2020, 23:18
Gazetarul Cristian Tudor Popescu (FOTO - Arhivă: Digi 24/captură video)

Cristian Tudor Popescu a comentat numirea Irinei Rimes în calitate de Ambasador Onorific al sculporului Brâncuși. Gazetarul este de părere că cel care ar fi meritat acest titlu este Andrei Pleșu.

CTP este de părere că numirea Irinei Rimes în calitate de ambasadro al lui Brâncuși este o modalitate a ministrului sănătății de a se afimra. Gazetarul a comparat situația actuală cu momentul în care el a comparat-o pe Viorica Dăncilă cu un pavian cu mantie, sugerând că un scandal poate genera căutări pe Google pe tema respectivă:

„A scos şi ministrul Culturii capul, să se afirme. Şi a ieşit cu asta. Eu am avut o idee la fel de bună. Ştiţi câte accesări pe Google a avut pavian, după ce am comparat pododaba capilară a doamnei Dăncilă cu maimuţa? Toată lumea căuta să vadă pavianul. Nu e nicio deosebire între pavian şi Constantin Brâncuşi, acum powered by Irina Rimes“, a declarat CTP la Digi24. 

Cristian Tudor Popescu nu crede, totuși, că Irina Rimes îi poate determina pe tineri să fie curioși în ceea ce privește arta lui Brâncuși: „Doamna Rimes a spus mainstream. Doamnă Rimes, cântaţi frumos, dar ştiţi ce înseamnă mainstream? Curent principal. Deci dvs sunteţi mainstream, iar Brâncuşi margine. Asta aţi spus. Tinerii nu au descoperit nimic, au dat un click, nu le va rămâne nimic în creier. Dacă doreai şi mai multe accesări pe Google la Brâncuşi, de ce nu a fost numit ambasador vloggerul Selly? Păi rupeau netul“.

CTP comentează alegerea Irinei Rimes ca ambasador al Zilei Brâncuşi. Cine ar fi meritat acest titlu din perspectiva gazetarului

CTP consideră că cel mai potrivit ambasador ar fi fost criticul de artă Andrei Pleșu:

„Mai exista o soluţie. Să fie numit ambasador Andrei Pleşu, unul dintre cei mai buni critici de artă pe care i-a avut România vreodată. Irina Rimes nu-i poate face nimic lui Brâncuşi. Dacă el ar fi fost prezentat tinerilor de Pleşu, vă garantez că ar fi rămas un număr de tineri pentru care Brâncuşi nu va mai fi de acum înainte doar o căutare pe Google. Sunt sigur că nu i-a dat nimeni de la Ministerul Culturii vreun telefon lui Pleşu“.

Irina Rimes a fost aleasă, joi, ambasadorul Zilei Brâncuși de către Ministerul Culturii, dar această numire şi declaraţiile sale despre artist au stârnit multe controverse în spaţiul virtual.

Numai pe pagina sa de Facebook au fost numeroase comentarii nefavoriabile, dar a primit şi mesaje de încurajare.