Cum arată fetița lui Horia Brenciu. Fotografia postată pe Facebook a strâns peste 15.000 de like-uri

Publicat: 25 03. 2014, 11:08
Actualizat: 13 08. 2014, 07:37

Horia Brenciu a publicat pe pagina lui de Facebook o fotografie care a adunat peste 15.500 de Like-uri în doar câteva ore. Este vorba despre o poză cu fiica lui cea mică, Mina, prin intermediul căreia cântărețul în vârstă de 41 de ani a transmis un mesaj fanilor lui.

„Bună. Mi-a zis tati să vă spun c-au mai rămas cinci zile. Știți voi până când…”, a scris Brenciu în dreptul imaginii respective, făcând astfel referire la concertul pe care îl va susține la Romexpo, pe 30 martie.

Foto: Facebook//Horia Brenciu

Potrivit celor aproape 300 de comentarii publicate pe marginea pozei, utilizatorii rețelei de socializare s-au declarat „îndrăgostiți” de frumusețea fetiței.

„Ai un copil superb!”, a scris cineva. „Să crească mare, frumoasă și talentată, pentru că are cu cine semăna”, a adăugat o altă fană a cântărețului.