Cum influențează fenomenele meteorologice structura unei limbi: scoțienii au nu mai puțin de 421 de cuvinte pentru ”zăpadă”

Publicat: 24 09. 2015, 07:42

Echipa de cercetători și lingviști care a alcătuit primul „Tezaur Istoric al Scoțienilor”, care include toate cuvintele din limba scoțiană din cele mai vechi timpuri și până în prezent, a anunțat că a identificat 421 de termeni diferiți care fac referire la același lucru: zăpada.

Indiferent de ce fel de zăpadă este vorba, scoțienii au un cuvânt pentru a o descrie: de la ‘snaw’ sau ‘sneesl’, care înseamnă început de lapoviță, până la ‘skelf’, care desemnează fulgii mari de nea, ‘feefle’, care înseamnă vârtej de zăpadă, ‘flindrikin’, o ninsoare scurtă, ‘spitters’ pentru ninsoarea viscolită sau ‘snaw-pouther’ pentru zăpada fină.

De asemenea, termenul ‘feuchter’ desemnează o ninsoare lină, cu fulgi mari, în timp ce ‘snaw-ghast’ este o apariție, o nălucă ivită din viscol, iar ‘blin-drift’ înseamnă zăpada troienită.

Înaintea lansării online a primei părți din Tezaurul Istoric al Scoțienilor, la 23 septembrie, Universitatea din Glasgow a anunțat că „scoțienii i-au întrecut pe eschimoși la numărul de cuvinte din vocabular care desemnează zăpada”.

‘De secole, manifestările meteorologice reprezintă o parte importantă din viața scoțienilor. Numărul și varietatea cuvintelor din limbă demonstrează cât de important era pentru scoțieni să comunice în legătură cu vremea care le afecta viața”, a menționat Susan Rennie, lector la Universitatea din Glasgow.

„Scoțiana este constituită dintr-o varietate de dialecte și dispune de propriile dicționare, tradiții literare, vocabular și expresii, fără a avea statutul oficial recunoscut de limbă”, a explicat. pentru AFP, Hamish MacDonald de la Biblioteca Națională a Scoției.

Conform unui recensământ din 2011, un scoțian din trei, adică aproximativ 1,6 milioane de persoane, folosește un dialect scoțian în viața de zi cu zi, conform lui Hamish MacDonald, scrie Agerpres.