Dana Rogoz s-a căsătorit religios la Palatul Mogoșoaia, sâmbătă. GALERIE FOTO

Publicat: 15 07. 2012, 16:58
Actualizat: 26 03. 2019, 01:24

Dana Rogoz și Radu Dragomir s-au căsătorit religios sâmbătă, la Palatul Mogoșoaia, avându-i invitați pe Andreea Esca, Marian Râlea și Laura Cosoi, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Într-o rochie superbă, într-un decor de poveste, înconjurată numai de prieteni apropiați, dar mai ales, mai fericită ca niciodată, Dana Rogoz a trăit sâmbătă visul unei nopți de vară. Dana Rogoz și Radu Dragomir s-au cununat religios la Palatul Mogoșoaia, iar nunta lor a fost exact așa cum și-au dorit.

„Sunt foarte fericită!”, a exclamat emoționată mireasa chiar la începutul serii. Totul este exact așa cum am visat, exact așa cum mi-am imaginat că o să fie la nunta mea! Sunt foarte fericită!”, a spus mireasa.

Dana și Radu și-au pus tot sufletul în organizarea acestei petreceri, iar fiecare amănunt la care s-au gândit i-a făcut pe invitați să se simtă personaje într-un cadru mirific, de poveste. Cortul alb amenajat pe o pajiște imensă a fost decorat cu colivii și becuri colorate, felinare și ghirlande, precum și rânduri întregi de ghivece cu flori de câmp pe care invitații le-au primit în dar din partea mirilor, ca amintire. Multe dintre decorațiuni au fost confecționate de Dana însăși, care a ținut ca totul să fie cât mai personalizat posibil. Culorile serii au fost verde deschis, lila lavandă și ivoriu. Bufetul de dulciuri a avut brioșe și biscuiți. Totul în jur a lăsat impresia de vis, de reverie și delicatețe, iar melodiile care au răsunat pe pajiștea de la Palatul Mogoșoaia au fost alese după placul invitaților.

Rochița purtată de Dana în ziua nunții sale a fost o creație Parlor by Veronica Zaharia și a fost potrivită atât cu personalitatea miresei, cât și cu locul și atmosfera de la nunta ei. Buchetul a fost la fel de simplu și frumos, iar în păr Dana a purtat, așa cum a promis, o mică bijuterie vintage.

Adela Popescu și Laura Cosoi, împreună cu alte trei prietene foarte bune ale Danei au fost cele cinci domnișoare de onoare care i-au fost alături Danei în această zi minunată și care au îmbrăcat la rândul lor rochii diafane, în culoarea lavandei. Pe cap, au avut împletite coronițe din flori de mușețel.

Cei doi miri și-au făcut apariția la cortul alb la „bordul” unei biciclete roșii, cu două locuri. Prezența lor a fost primită cu strigăte de bucurie și aplauze. Mirii au deschis seara pe acordurile unei melodii cu însemnătate pentru ei. Un alt moment impresionant al serii a fost dansul Abramburicăi Dana Rogoz cu cel al Magicianului Marian Râlea, cei doi lăsându-se cuprinși de emoțiile trecutului. „Eu pot, eu sunt Magician!”, melodia pe care generații întregi de copii au fredonat-o în copilăria lor a adus cu ea o parte din nostalgia, bucuria și inocența acelor vremuri.

De la această frumoasă petrecere nu au lipsit Andreea Esca și Alexandre Eram, Cabral și Andreea Ibacka, Adela Popescu și Radu Vâlcan, Laura Cosoi, Amalia Enache, Iulia Vântur, Răzvan Fodor, Pavel Bartoș, Adelina Chivu, Alina Chivulescu, Aylin Cadâr, prietenii cei mai apropiați și familiile celor doi miri. Aceștia au cântat, au dansat și s-au bucurat împreună până dimineața.