DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13. Aproape trei milioane de telespectatori au urmărit ediția cu numărul 100

Publicat: 12 11. 2012, 15:19
Actualizat: 29 07. 2014, 17:43

DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13, ediția 100 a fost lider de audiență. Potrivit datelor transmise de ProTv, în intervalul 20:30 – 01:18, adică aproape cinci ore de emisie, postul de televiziune din Pache a fost lider incontestabil de audiență pe toate segmentele de public.

În minutul de aur al emisiunii, înregistrat la ora 21:20, aproape 3.000.000 de telespectatori de la nivelul întregii țări erau cu ochii pe ediția cu numărul 100 a emisiunii.

Cifrele mai arată că ediția difuzată aseară de ProTv a emisiunii DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13, a înregistrat 9,8 puncte de rating și 28% cotă de piață pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. Pe locul II se clasa Kanal D, iar Antena 1, principalul competitor a ocupat locul al III-lea, cu 3,5 puncte de rating și 10 procente din cota de piață.

Și publicul din mediul urban a urmărit ediția cu numărul 100 a emisiunii DANSEZ PENTRU TINE, SEZONUL 13. Astfel, ProTv a înregistrat, în medie, 9,8 puncte de rating și 26 de procente din cota de piață, în timp ce Antena 1, clasata și de această dată tot pe locul al III-lea, avea de trei ori mai puțin, respectiv 3,1 puncte de rating și 8,3% cotă de piață.