Descoperire de senzație: cum arată mamiferul care a supraviețuit evenimentelor în urma cărora dinozaurii au dispărut

Publicat: 05 10. 2015, 11:41

Rămășițele acelui mamifer de talie mare, ce era asemănător unor rozătoare, au oferit cercetătorilor mai multe indicii despre felul în care mamiferele „au cucerit” planeta, după dispariția dinozaurilor de pe Terra.

Kimbetopsalis simmonsae, așa cum a fost denumită noua specie, era o viețuitoare erbivoră, care semăna cu un castor.

Studiul a fost publicat în Zoological Journal of the Linnean Society.

Stephen Brusatte, profesor la Universitatea Edinburgh, coordonatorul studiului, a relatat modul în care Carissa Raymond, o studentă din echipa sa, a descoperit aceste fosile, în timp ce prospecta un sit paleontologic în statul american New Mexico.

„Ne-am dat seama destul de repede că acela era un tip complet nou de animal, pe care nimeni nu-l mai văzuse vreodată”, a declarat profesorul Brusatte pentru BBC News.

Cercetătorii au remarcat în special dinții animalului, care erau specializați pentru mestecarea tulpinilor de plante, cu linii complicate de ridicături pe partea din spate, iar incisivii bine plasați în partea din față, pentru a roade diverse materiale vegetale.

Specialiștii au denumit noua specie după Kimbeto Wash, zona din New Mexico în care au fost găsite fosilele.

„Cealaltă parte a numelui – psalis – înseamnă «foarfeci de tăiat» și se referă la acei dinți în formă de sabie”, a spus profesorul Brusatte.

Acest grup de mamifere, în prezent dispărute, colectiv cunoscute sub numele de „multituberculata”, au apărut odată cu dinozaurii, în Jurasic, și au prosperat timp de peste 100 milioane de ani, până când se pare că au fost exterminate de rozătoare.

„În Jurasic, aceste animale erau toate destul de mici. Apoi a căzut acel asteroid, care a dus la dispariția tuturor dinozaurilor și, dintr-o dată – în termeni geologici – animalele din acest grup au început să se înmulțească și să devină tot mai mari. Așa a început dominația mamiferelor, iar finalul acestui proces suntem noi, oamenii, prezenți pe această planetă”, a spus profesorul Brusatte.

Oamenii de știință spun că noua descoperire, alături de alte descoperiri despre mamiferele din acea „lume nouă și curajoasă”, contribuie la realizarea unui portret destul de exact al felului în care mamiferele au reușit să supraviețuiască acelui eveniment catastrofal.

„Foarte multe mamifere au murit, dar acest grup este unul care a reușit să scape și s-a descurcat foarte bine. Literalmente, lumea chiar s-a schimbat într-o singură zi. Acel asteroid a căzut pe Terra și dintr-o dată dinozaurii au dispărut. Se pare că mamiferele își așteptau rândul și, imediat după ce dinozaurii au dispărut, ele au început să prospere”, a explicat coordonatorul studiului.