Descoperire uimitoare la marginea sistemului nostru solar – VIDEO

Publicat: 19 11. 2014, 17:09

Aceștia au observat orbitele unor planete pitice și asteroizi dincolo de planeta Pluto și sunt de părere că misterioasele planete ar avea o dimensiune mai mare ca cea a Pământului. Studiul, realizat de cercetătorii universității din Madrid, sugerează că cele două planete ar putea exista în zona sistemului solar numită „norul Oort”.

Primele indicii ale prezenței celor două corpuri cerești misterioase au apărut după ce au fost descoperite două planete pitice, Sedna și 2012VP113. Oamenii de știință le-au studiat orbitele și au concluzionat că s-ar putea să existe ceva masiv la marginea sistemului nostru solar, în cea mai întunecată zonă.