EUROVISION 2012. Ce a declarat ELENA IONESCU după FINALĂ

Publicat: 27 05. 2012, 12:42
Actualizat: 28 05. 2012, 15:47

EUROVISION 2012 s-a încheiat cu un loc 12 pentru MANDINGA, o clasare onorabilă în opinia reprezentanților noștri, dar sub așteptările fanilor. Înainte de FINALA EUROVISION 2012 melodia ZALEILAH era cotaă cu șansa a șasea la câștigarea concursului.

”Ne pare rău că nu am reușit să aducem un loc mai bun pentru țara noastră, dar Dumnezeu ne este martor că am muncit enorm și ne-am dedicat integral acestui concurs, alături de echipa TVR. Noi am oferit tot ceea ce am avut mai bun pe scenă. Am fost felicitați de ceilalți concurenți, de jurnaliști și chiar de oameni care ne-au oprit la câțiva pași pe care i-am făcut de la autocar la hotel, după FINALĂ. Suntem recunoscători tuturor celor care au susținut Mandinga, românilor care ne-au fost alături și sperăm să se simtă mândri că anul acesta România a avut un loc mai bun decât multe țări considerate și ele favorite și cu bugete impresionante investite în promovare pentru EUROVISION 2012„, a declarat solista trupei MANDINGA, ELENA IONESCU, pentru AGERPRES.

MANDINGA a obținut 71 de puncte în FINALA EUROVISION 2012