Fragmente din ADN-ul lui Napoleon, incluse într-o serie limitată de ceasuri elvețiene

Publicat: 26 11. 2014, 14:26

„Vom avea ADN-ul lui Napoleon în ceasurile noastre”, a declarat, marți, la Geneva, de la sediul general al companiei sale, Viviane de Witt, al cărei soț este un descendent direct al lui Jérôme Napoléon (1784 – 1860), fratele mai mic al împăratului Napoleon.

Acele fire de păr vor fi tăiate în fragmente de o jumătate de milimetru. Vizibile doar la microscop, fiecare dintre aceste elemente va fi fixat sub geamul ceasurilor, peste efigia împăratului, care reprezintă logoul mărcii DeWitt.

Prima operațiune de acest tip, de o precizie chirurgicală, a avut loc marți, în prezența unui executor judecătoresc acreditat, la sediul manufacturii elvețiene.

Compania DeWitt, care produce aproximativ 1.500 de ceasuri pe an și are 60 de angajați, intenționează să fabrice o serie limitată de 400-500 de ceasuri cu ADN-ul lui Napoleon, al căror preț va fi de cel puțin 8.000 de euro.

„Napoleon era adulat încă din timpul vieții, iar, atunci când își tundea părul, admiratorii lui îl luau de pe jos pentru a-l păstra ca suvenir”, a declarat Viviane de Witt.

Acele fire de păr provin din două loturi ce au fost achiziționate la începutul lunii noiembrie de Viviane de Witt la o licitație prin care a fost pusă în vânzare colecția familiei princiare din Monaco. Cele două loturi au fost cumpărate cu 16.750 de euro, respectiv 12.880 de euro.