„Hadrian”, robotul care ar putea revoluționa industria construcțiilor. Poate construi o casă în două zile

Publicat: 27 06. 2015, 11:28

This browser does not support the video element.

Un inginer australian a inventat un robot care ar putea să revoluționeze industria construcțiilor. Concret, „Hadrian”, robotul-zidar creat de Marc Pivac, poate construi singur o casă în numai două zile.

Astfel, dacă în mod normal oamenii au nevoie de circa patru-șase săptămâni pentru a ridica din temelii o locuință, iar în acet timp să beneficieze și de zilele libere cuvenite, Hadrian poate munci într-un ritm mult mai alert și nici nu are nevoie de pauze, scrie The Independent.

Așadar, aparatul ar putea curând să le „fure” joburile zidarilor. Totuși, Pivac a subliniatt că invenția lui vine ca un răspuns la lipsa de muncitori în domeniu, iar că Hadrian nu are decât rolul de a suplini.

„Oamenii au început să zidească singur încă de acum 6000 de ani și chiar de la revoluția industrială, au încercat să automatizeze acest proces”, a explicat inginerul. „Cu toate acestea, în cea mai mare parte, zidăria se face încă manual”, a adăugat el.

Potrivit sursei citate, Hadrian poate să așeze nu mai puțin de 1.000 de cărămizi pe oră, iar într-un an poate să construiască circa 150 de case.

Nu e nevoie decât de proiectul casei, căci mai departe, Hadrian știe unde trebuie să așeze fiecare cărămidă și, dacă e nevoie, o taie la dimensiunile potrivite. Are un braț de 8,5 metri, pe care îl folosește pentru a așeza cărămida, apoi mortarul.

Robotul lui Marc Piva va fi comercializat mai întâi în vestul Australiei și abia ulterior și în restul lumii.