HARVEY BALL, omul care a creat „fața zâmbitoare”, omagiat de ZIUA MONDIALĂ A ZÂMBETULUI

Publicat: 05 10. 2012, 14:11
Actualizat: 30 07. 2014, 14:22

ZIUA MONDIALĂ A ZÂMBETULUI se sărbătorește, vinerea aceasta, în întreaga lume. „World Smile Day” a fost inițiată în 1963, de americanul Harvey Ball, „părintele” feței zâmbitoare („smiley face”).

Imaginea creată de Harvey Ball a devenit simbolul asociat cu stările de voie bună. Din dorința de a face cât mai cunoscut lumii simbolul său, Harvey Ball a lansat ideea de a dedica o zi zâmbetului și a ales prima zi de vineri a lunii octombrie.

Această sărbătoare s-a ținut pentru prima oară în anul 1999, în orașul natal al lui Harvey Ball, din statul Massachusetts, iar în anii care au urmat a ajuns cunoscută în întreaga lume.

Sponsorul oficial al Zilei mondiale a zâmbetului este Fundația Harvey Ball World Smile, creată după decesul, în anul 2001, a omului care a inventat celebrul „smiley face”.

Această zi este sărbătorită în numeroase orașe din Europa, Asia, America de Nord și America de Sud, cu manifestări ce includ spectacole cu clovni, picturi pe față, prezentări de povești, teatru de păpuși sau concursuri de baloane.

În afară de ZIUA MONDIALĂ A ZÂMBETULUI, mai există și o zi mondială a râsului, prima duminică a lunii mai din fiecare an.