Horrorul „Mama”, pe prima poziție în box office-ul nord-american – TRAILER

Publicat: 21 01. 2013, 11:26
Actualizat: 31 03. 2019, 06:43

Filmul horror „Mama”, cu Jessica Chastain în rolul principal, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, încă de la premieră, după ce a obținut încasări de 28,1 milioane de dolari de vineri până duminică, informează AFP.

Filmul prezintă povestea a două fetițe dispărute în pădure în ziua în care părinții lor au fost uciși și care, ani mai târziu, au fost regăsite și adoptate.

Pe poziția a doua în box office-ul nord-american s-a situat un alt film cu Jessica Chastain în rolul principal, „Zero Dark Thirty”, care prezintă misiunea de urmărire și capturare a teroristului Osama ben Laden de forțele speciale americane. Filmul care i-a adus acestei actrițe Globul de Aur pentru interpretare a avut încasări de 17,6 milioane de dolari la sfârșitul săptămânii trecute.

 

 

Comedia cu accente dramatice „Scenariu pentru happy-end/ Silver Linings Playbook”, pentru care tânăra actriță Jennifer Lawrence a fost recompensată cu un premiu Globul de Aur și în care mai joacă și Bradley Cooper, s-a situat pe locul al treilea, cu încasări de 11,4 milioane de dolari.

Pe poziția a patra s-a situat thrillerul „Elita gangsterilor/ Gangster Squad”, cu Ryan Gosling, Sean Penn și Emma Stone, care a avut încasări de 9,1 milioane de dolari.

Filmul „Orașul corupt/ „Broken City”, cu Russell Crowe în rolul principal, s-a situat pe locul al cincilea încă de la premieră, după ce a obținut încasări de 9 milioane de dolari.

Locul al șaselea este ocupat de comedia „A Haunted House” – în care un cuplu tânăr trebuie să se confrunte cu un demon care le bântuie casa -, ce a avut încasări de 8,3 milioane de dolari.

Noul film regizat de Quentin Tarantino, intitulat „Django dezlănțuit/ Django Unchained”, a coborât de pe poziția a patra pe a șaptea, cu încasări de 8,2 milioane de dolari. În această peliculă, Leonardo DiCaprio joacă rolul unui puternic latifundiar american, iar Jamie Foxx pe acela al unui sclav în căutarea libertății, înainte de izbucnirea Războiului de Succesiune.

Musicalul „Les Misérables” a coborât de pe poziția a cincea pe a opta, cu încasări de 7,8 milioane de dolari.

Filmul „Hobbitul: O călătorie neașteptată”, primul opus din noua trilogie regizată de Peter Jackson, este și el în coborâre, de pe a șasea pe a noua poziție, cu încasări de 6,5 milioane de dolari.

Premiera „Ultima redută”, cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal, încheie topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a vândut bilete în valoare de 6,3 milioane de dolari.