În următorii 15 ani, Rusia vrea să recreeze reușita americanilor din 1969

Publicat: 26 02. 2015, 18:28
Actualizat: 26 02. 2015, 20:35

Roscosmos a anunțat că va lansa misiuni umane spre Lună după ce își va reporni programul de explorare a satelitului natural al Terrei cu o misiune fără echipaj uman.

Informația apare la trei ani după ce un document secret al agenției ruse, ajuns în presă, sugera că o misiune umană pe Lună este în planurile Rusiei.

Anunțul Roscosmos reprezintă primul termen limită setat de Moscova referitor la planurile de explorare spațială, Rusia sperând să reînvie gloria din primii ani ai cursei spațiale, când savanții ei au învins Statele Unite ale Americii, trimițând primul om, Iuri Gagarin, în spațiul cosmic, în 1961.

 

 

Barack Obama a anunțat anterior că Statele Unite ale Americii intenționează să trimită un echipaj uman pe Marte până în 2030.

Un purtător de cuvânt al Roscosmos a declarat: „În preajma anului 2030, planul nostru este de a trece la misiuni umane spre Lună”.

Agenția spațială rusă a anunțat, de asemenea, că va continua să colaboreze cu NASA în ceea ce privește ISS până în 2024, când speră să își construiască propriul avanpost orbital.

Roscosmos a anunțat că scopul propriei stații spațiale este de furniza Rusiei „acces garantat către spațiul cosmic”.

Oficiali ai administrației de la Kremlin au declarat, anul trecut, că Rusia ar putea opri finanțarea ISS în 2020, în contextul relațiilor tensionate cu Statele Unite ale Americii, din cauza sancțiunilor impuse în urma conflictului din Ucraina.

Cooperarea spațială extinsă între Washington și Moscova a fost supusă unor noi presiuni după ce Statele Unite au interzis exporturile de produse tehnologice către Rusia.

Rusia a acceptat, în cele din urmă, sugestia NASA de a menține ISS în funcțiune până în 2024.

Industria spațială a stat la baza unei competiții foarte dure între Rusia și SUA, datând din perioada Războiului Rece, iar cele două mari puteri au încercat timp de decenii să se întreaca una pe alta în cursa spațială.

Cosmonautul Iuri Gagarin a fost primul om care a ajuns în spațiu, în 1961, iar astronautul american Neil Armstrong a fost primul om care a pășit pe Lună, în 1969.

Încheierea Războiului Rece a lăsat loc cooperării. Rusia a renunțat la menținerea pe orbită a stației spațiale Mir în 2001, când aceasta a revenit pe Terra, arzând în atmosferă, iar Moscova încearcă să își concentreze resursele asupra ISS.