Inventatorul e-mailului a murit la 74 de ani

Publicat: 07 03. 2016, 12:49

Printre invențiile lui Ray Tomlinson se numără utilizarea inovatoare a simbolului „@” într-o adresă de e-mail. Ray Tomlinson a trimis ceea ce acum este considerat primul e-mail, în timp ce își practica profesia de inginer în Boston, la compania de cercetare Bolt, Beranek and Newman. Firma a jucat un rol substanțial în dezvoltarea versiunii inițiale a rețelei de internet, variantă intitulată „Arpanet”, potrivit BBC.

Totuși, Tomlinson a declarat ulterior că nu își amintește cu exactitate care a fost primul mesaj text pe care l-a trimis prin e-mail, precizând că este „complet irelevant”.

„Opera” lui a fost recunoscută de colegii săi specialiști în informatică abia în 2012, când acesta a fost omagiat prin includerea în rândul celebrităților din domeniu, în „Internet Hall of Fame”.

„Pentru o invenție imprevizibilă care a spulberat universul tehnologiei, descrierea pe care Tomlinson o face primului mesaj text trimis prin e-mail în timpul unui interviu acordat în 2009 pare un anticlimax: «De fiecare dată când testezi o invenție trebuie să generezi o frântură de text. Puteam doar să-mi las degetele să alunece pe tastatură sau să tastez un pasaj introductiv din cuvântarea de la Gettysburg a președintelui Lincoln sau mai știu eu ce altceva – tehnic, primul e-mail este complet irelevant, așa încât nu trebuie să fie cu obstinație păstrat în memoria colectivă»”, povestește Dave Lee, reporter specialist în tehnologie pentru BBC America de Nord, referindu-se la Ray Tomlinson.