Jude Law s-a pregătit pentru rolul din filmul „Black Sea” la bordul unui submarin al Marinei Britanice – TRAILER

Publicat: 29 11. 2014, 21:04

Jude Law, în vârstă de 41 de ani, interpretează, în filmul „Black Sea”, rolul unui căpitan de submarin care urmărește o ambarcațiune nazistă care transportă o comoară, iar actorul a petrecut două zile la bordul unui submarin militar real pentru a experimenta pe viu viața de marinar, înainte de filmări.

„Am fost foarte norocos să fiu invitat de Marina Regală să particip la o misiune pe un submarin, așa că am mers cu ei câteva zile. Ca să fiu sincer, a fost mai mult o experiență de viață decât pregătire pentru rol… Am turnat filmul pe un submarin real, pe care un tip nebun, dar minunat l-a cumpărat și îl ține într-un estuar din Rochester (oraș în Marea Britanie, n.r.). Faptul că am filmat acolo și nu într-un platou a crescut tensiunea pentru noi. La bordul submarinului oamenii stau unii peste alții și incinta devine destul de claustrofobică”, a declarat Jude Law pentru site-ul esquire.co.uk.

 

 

Thrillerul „Black Sea” va avea premiera în Marea Britanie în luna decembrie.

Actorul britanic Jude Law a fost nominalizat la premiul Oscar în 1999, pentru rolul din filmul lui Anthony Minghella „Talentatul domn Ripley”. Pentru același rol a câștigat și un premiu BAFTA, în 2000. În 2003, Law a fost din nou nominalizat la premiul Oscar, pentru rolul dintr-un alt film al regretatului regizor Anthony Minghella, „Cold Mountain”.

În 2009, Jude Law s-a bucurat de succes cu interpretarea lui Hamlet pe Broadway, fiind nominalizat și la premiile Tony pentru acest rol, dar și cu filmele din seria „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie, fostul soț al Madonnei.